Oamenii de știință anticipează o serie de scenarii devastatoare, în cazul în care schimbările climatice nu vor fi ținute sub control. O modalitate prin care schimbările climatice ar putea declanșa un colaps social ar fi prin crearea insecurității alimentare.
Rezultatele catastrofale ale schimbărilor climatice, inclusiv dispariția omenirii, nu sunt luate în serios suficient de mult de către oamenii de știință, arată un nou studiu. Autorii celui mai recent studiu susțin că lumea trebuie să înceapă să se pregătească pentru posibilitatea a ceea ce ei consideră a fi „ultima etapă climatică”.
Când vine vorba de schimbările climatice, oamenii de știință spun că este nevoie de mai multe cercetări cu privire la ceea ce se va întâmpla, dacă se depășesc pragurile catastrofale de încălzire globală. În plus, cercetătorii se întreabă cum ar putea arăta un eveniment de extincție umană în ceea ce privește schimbările climatice, potrivit Cosmosmagazine.
Potrivit acestei noi analize, cele mai cunoscute încercări de a înțelege sau de a aborda în mod direct modul în care schimbările climatice ar putea duce la o catastrofă globală au venit din cărți cunoscute, cum ar fi ”The Uninhabitable Earth”, nu din cercetările științifice de masă.
Va pune o povară imensă asupra economiilor globale
În ultimii ani, oamenii de știință din domeniul climei au studiat mai des impactul încălzirii cu aproximativ 1,5 °C sau 2 °C peste temperaturile observate în 1850, înainte de începerea industrializării globale.
Noul studiu arată că menținerea temperaturilor apropiate de aceste niveluri, în acest secol, va pune o povară imensă asupra economiilor globale, dar nu va însemna sfârșitul omenirii. Nouă lucrare spune, de asemenea, că nu a fost acordată atenție suficientă rezultatelor extreme ale schimbărilor climatice.
„Cred că este un management sănătos al riscului să ne gândim la scenariile plauzibile și de obicei o facem atunci când vine vorba de orice altă situație. Asta ar trebui să facem și când vine vorba de soarta planetei și a speciilor”, subliniază autorul principal, Dr. Luke. Kemp de la Universitatea din Cambridge.
Ce au descoperit oamenii de știință, folosind modele climatice
Cercetătorii au descoperit că estimările impactului creșterii temperaturii cu 3°C sunt foarte puțin prezentate, în comparație cu probabilitatea ca acestea să aibă loc.
Folosind modele climatice, raportul arată că, în acest tip de scenariu, până în 2070, aproximativ 2 miliarde de oameni care trăiesc în unele dintre cele mai fragile zone ale lumii ar suporta temperaturi medii anuale de 29 C.
„Temperaturile medii anuale de 29°C afectează în prezent aproximativ 30 de milioane de oameni din Sahara și Coasta Golfului”, a spus co-autorul Chi Xu de la Universitatea Nanjing.
Temperaturile vor afecta două puteri nucleare și șapte laboratoare care au cei mai periculoși agenți patogeni
„Până în 2070, aceste temperaturi și consecințele lor sociale și politice vor afecta în mod direct două puteri nucleare și șapte laboratoare de izolare maximă care găzduiesc cei mai periculoși agenți patogeni. Există un potențial serios pentru efecte secundare dezastruoase”, a spus el.
„Înțelegerea acestor scenarii plauzibile, dar sumbre, este ceva care ar putea stimula opinia politică și societatea civilă”, a spus dr. Kemp. „Am văzut acest lucru când a fost vorba de identificarea ideii unei ”ierni nucleare”, care a contribuit inclusiv la mișcarea de dezarmare din anii 1970 și 80”, spune acesta.