România, dar și restul Europei riscă să fie lovite de o nenorocire. Avertismentul vine din partea lui Daniel Buda, vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, care a prezentat cel mai sumbru scenariu.

Într-un interviu acordat pentru Antena 3, Daniel Buda a vorbit despre actuala situație a alimentelor din România. În ciuda crizei actuale, oficialul susține că risipa alimentară a continuat trendul ascendent.

Astfel, în ultimii zece ani, risipa alimentară a crescut cu 7%. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda demersurilor pe care autoritățile din mai multe țări le-au luat pentru a preveni situația.

Daniel Buda susține că cele mai recente estimări arată că aproape jumătate din cantitatea de alimente produse în lume ajunge să nu mai fie consumate.

O criză alimentară severă ar putea lovi România

În România, în schimb, lucrurile sunt și mai grave. La noi în țară, aproape cinci milioane de români vulnerabili abia își pot asigura hrana de zi cu zi, în timp ce alții o aruncă fără măcar să se atingă de ea.

Daniel Buda avertizează că dacă nu vor fi luate măsuri concrete, riscăm să ne confruntăm cu o criză alimentară severă care va fi cu greu stopată.

„Potrivit ultimelor studii din România, făcute de la nivel european, 40% din mâncarea pe care o cumpăra oamenii din România din magazine este aruncată. Va trebui să avem în vedere această chestiune, pentru ca, pe viitor, să reducem această risipă alimentară, pentru că altfel ne vom confrunta cu o criză alimentară severă”, a spus acesta.

Recomandările lui Daniel Buda

Totodată, acesta a mai adăugat că România nu are nicio fertilizare a solului la un nivel ridicat, existând o limitare calitativă a acestor îngrășăminte, potrivit antena3.ro.

Europarlamentarul cere mai multă seriozitate având în vedere situația actuală și le recomandă românilor mai multă cumpătare, dar și un echilibru corespunzător, astfel încât criza alimentară severă să poată să fie evitată.

„Deci, lucrurile sunt serioase, trebuie să fie tratate ca atare și să luăm măsurile care se impun în acest sens: cumpătare, echilibru, investiții cu cap în sectorul agricol, astfel încât să ne putem crește capacitatea de procesare și de stocare în România”, a declarat Daniel Buda, vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European.