Nenorocirea care va lovi toată România! Asupra noastră vor veni efectele! Toți românii trebuie să știe

romania steag

SURSA FOTO: Dreamstime

Chiar dacă, la momentul actual efectele războiului nu se resimt în economia românească, specialiștii atenționează că la un moment dat fluxurile internaționale de capital vor fi reduse. Astfel, economistul Mircea Coșea este de părere că trebuie să trecem la economia de război cât mai rapid.

„E vorba de o judecată foarte realistă a situaţiei, iar situaţia este gravă, pentru că România, deşi este o ţară cu o pondere mică în economia mondială, e conectată la toate fluxurile internaţionale de capital, materii prime, informaţii, alimente pentru că trăim într-o economie globală”, explică economistul Mircea Coșea.

Primele țări care sunt afectate de această criză sunt statele care întrețineau relații comerciale bune cu Ucraina și cu Rusia. Totuși, asta nu înseamnă că pe termen mediu economiile occidentale nu o să fie afectate.

Crizele mondiale din perioada Războiului Rece au atins atât Statele Unite ale Americii cât și Uniunea Sovietică, iar într-un scenariu de nou conflict înghețat la nivel mondial, aceeași soartă o să se repete.

Semnalele nu sunt bune

Economistul Mircea Coșea se așteaptă la „lucruri rele”, chiar dacă decidenții și formatorii de opinie încearcă să relaxeze situația economică prin care trecem la momentul actual.

„Asupra noastră vor veni efectele indirecte ale acestor căderi pe care economia mondială o are, pentru că orice sancţiune care se pune asupra unui stat are şi un revers şi cere anumite sacrificii. Rusia are ponderea ei, şi Ucraina, în ceea ce priveşte economia mondială”, a spus analistul.

Din perspectiva sa, singura scăpare a României din criza economică este trecerea la economia de război. Asta s-ar traduce printr-un regim economic autarhic, bazat pe producția locală care trebuie să fie majorată. Totuși, există anumite domenii în care resursele României nu pot fi suficiente, cum ar fi cel mai afectat domeniu strategic din economie în ultimii ani, energia.

Economia de război

„E o chestiune pe care istoria economică o cunoaşte. Trebuie trecut la un nou concept de conducere a economiei, unii o numesc economie de război. Acest lucru constă într-un accent foarte puternic şi rapid pe obţinerea unei independenţe cât mai mari energetic, alimentar şi de armament prin resursele proprii pe care le avem”, a explicat analistul Mircea Coșea pentru Antena 3.

Deja în Rusia oligarhii au început să vorbească despre criza economică viitoare, care va fi mult mai grea decât cele resimțite anterior.

„Va fi necesar să se ridice această Cortină de fier. Primul pas este pacea. Al doilea pas este să discutăm sincer unde trăim, cum trăim, în ce condiții, cine comandă ce, ce riscuri”, a declarat oligarhul rus, Deripaska.