Nenorocirea cumplită de care nu va scăpa nimeni! Este o amenințare la adresa securității

NATO

În cadrul forului virtual "NATO 2030: uniţi pentru o nouă eră", Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a avertizat joi că şi schimbările climatice reprezintă o ameninţare la adresa securităţii. NATO a dat asigurări că forţele armate ale ţărilor membre trebuie să realizeze o tranziţie energetică pentru a polua mai puţin în viaţa de zi cu zi.

Avertisment uriaș venit de la NATO! Schimbările climatice reprezintă o amenințare la adresa securității

Aceasta a fost una dintre concluziile forului virtual „NATO 2030: uniţi pentru o nouă eră”, la care au participat mai mulţi experţi în securitate care au abordat subiecte ce vor fi tratate cu prilejul viitorului summit al organizaţiei, ce se va desfăşura în zilele de 29 şi 30 iunie 2022 la Madrid.

Astfel, Michael Ruehle, director al departamentului pentru provocări hibride şi securitate energetică al NATO, a vorbit despre cele câteva probleme cu care a trebuit să se confrunte Alianţa în timpul operaţiunilor sale, cum ar fi deteriorarea echipamentelor şi instalaţiilor, provocată de seceta extremă sau de inundaţii.

„Unii soldaţi suferă de stres sporit din cauza temperaturilor crescute, creşterea nivelului mării este o ameninţare pentru centre şi instalaţii, cum este cel din Virginia (SUA) care se confruntă cu inundaţii de 10 ori pe an”, a exemplificat el, apreciind că o astfel de situaţie dă un imbold NATO „să înfrunte schimbările climatice, cu toate că acest fenomen nu se numără printre priorităţile sale”, însă realitatea este că „securitatea militară şi naţională sunt două feţe ale aceleiaşi monede”.

Ruehle a spus că „a fi mai verde înseamnă a fi mai puternic”, însă a avertizat că tranziţia ecologică nu va fi gratuită, deoarece îmbunătăţirea echipamentelor „presupune ani de dezvoltare” şi implementare.

„Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru complexul militar este o expectativă, este unul dintre obiectivele noastre principale, există deja ţări care au făcut acest lucru, trebuie să ne formăm militarii pentru a avea o mai mare conştiinţă energetică şi a profita de noile tehnologii care să le permită să fie mai verzi şi mai puternici”, a insistat el.

În acest sens, Ruehle a explicat că la summitul de la Madrid va fi aprobat noul Concept Strategic al NATO, un ghid de înalt nivel pentru funcţionarea alianţei, iar schimbările climatice vor fi abordate „ca o problemă de securitate”.

În opinia preşedintelui Asociaţiei Tratatului Atlantic, James J. Townsend, NATO trebuie să abordeze această chestiune „pentru a fi relevantă în lunile şi anii ce vin”.

„Asta ne rezervă viitorul, însă manualul pe care îl foloseam până acum nu este acelaşi cu cel pe care va trebui să-l folosim în viitor, motiv pentru care următorul secretar general va trebui să se confrunte cu probleme având legătură cu schimbările climatice, dar cu un manual care nu dispune de aceste indicaţii”, a declarat el.

Sosirea unei noi ere pentru NATO

Atât Ruehle, cât şi Towsend au atras atenţia asupra sosirii unei noi ere pentru NATO şi au cerut implicare pentru ca Alianţa să se menţină „puternică şi relevantă”.

„Ne aflăm într-o nouă etapă, lumea trece prin schimbări care îi afectează securitatea, mijloacele şi formele de acţiune care se schimbă radical şi presupun adaptare”, a apreciat Ruehle, în timp ce Towsend a cerut „strângerea rândurilor” pentru a stopa atacurile Rusiei şi Belarusului.

În aceeaşi idee s-a exprimat şi Rasmus Hindren, director de relaţii al Centrului European de Excelenţă pentru Ameninţări Hibride, care a amintit că lumea nu se află „în situaţie de război, dar nici de pace”.

„Trăim într-o atmosferă de concurenţă, vedem atacuri, atentate care se înmulţesc, ne concentrăm acum asupra Belarusului, dar în acelaşi timp se întâmplă lucruri la frontiera cu Ucraina, Bosnia… peste tot, trebuie să ne concentrăm pe focare diferite în acelaşi timp”, a avertizat el.

La rândul său, directorul Centrului Satelitar al Uniunii Europene (SATCEN), Sorin Ducaru, a apreciat că trăim într-un mediu „foarte dinamic care se schimbă, alimentat de noi oportunităţi tehnologice şi de telecomunicaţii” şi înconjuraţi de „vulnerabilităţi şi ameninţări” având legătură cu „fiabilitatea tehnologiilor”.