Conducătorii ajung la putere pentru a aduce prosperitate și fericire locuitorilor, dar perioada contemporană a demonstrat că sunt mai pasionați de susținerea unor teze și n-au nici cea mai mică legătură cu oamenii de rând.
Este adevărat că se organizează tot felul de campanii electorale și consultări populare, dar acestea sunt simple acțiuni ale aparatului de propagandă. Nu se face ceva bun pentru oameni atunci când statul a atins nivelul de mare putere militară.
Statul comunist a apărut în toamna anului 1917 și s-a extins permanent prin război dus fără milă și fără reguli. Conflictul civil era adorat de mișcarea extremistă, criminală. N-a fost suficientă preluarea puterii într-o singură țară și au continuat acțiunile militare împotriva vecinilor.
Cum forțele desfășurate nu erau instruite bine și duceau lipsă de echipament și armament greu, a fost necesară o pauză pentru dezvoltarea industriei. Uniunea Sovietică a devenit un adevărat templu al războiului și toate resursele au fost dirijate spre revoluția mondială, spre cucerirea întregii planete.
Nu s-a întâmplat nimic pozitiv în lagărul socialist în întreaga existență a acestui imperiu ideologic.
Oamenii de rând cred că era mai bine înainte de 1989 pentru că statul oferea locuri de muncă și este adevărat că erau construite fabrici uluitoare prin dimensiuni. Consumul de materii primea creștea de la an la an și mereu statul cerea mai multe metale. Chiar se măsura bogăția în kilograme de oțel pe cap de locuitor.
Iosif Stalin a ordonat ridicarea combinatului metalurgic de la Magnitogorsk și fluvii de metal incandescent au început să apară. N-a fost suficient și modelul a fost exportat în România comunistă. Au apărut giganții de la Galați și Călărași. Orice metal era interesant și aluminiul a început să fie produs în Ucraina, fluviul Nipru fiind barat pentru a asigura energia electrică pentru procesul de electroliză a metalului strălucitor.
În România a fost ridicat gigantul de la Slatina. Nu conta că nu erau resurse în regiune. Materia primă era obținută în județul Bihor, dar era transportată până în județul Olt. Statul avea la dispoziție toate mijloacele de producție și birocrația făcea tot ce dorea.
Metalul putea să meargă mai departe în economie, dar era mult mai interesant dacă era transformat în armamentul necesar revoluției mondiale, pentru cucerirea întregii planete. Este interesant de observat că producția de tancuri înghițea cel mai bun oțel sovietic și peste 22.700 de mașini de tip T-62 au fost asamblate, blindajul în părțile cele mai expuse având o grosime de 242 mm. Masa declarată ajungea la 40 de tone și tunul de calibrul 115 mm avea nevoie de 40 de proiectile speciale.
T-72 avea 41,5 t și tunul avea calibrul de 125 mm, peste 25.000 de exemplare fiind livrate de fabricile lagărului roșu. Au fost sporite și rezervoarele până la 1.200 l de combustibil. Mașina a fost concepută pentru o producție de serie mare, dar costurile tot au rămas ridicate pentru că echipamentele de la bord erau din ce în ce mai scumpe.
Statele aliate au primit un număr limitat de unități pentru formarea unor tanchiști de elită, dar n-au avut puterea financiară pentru a forma divizii de mașini moderne. A trebuit să se realizeze varianta T-90 pentru a face față noilor arme antitanc.
Tancul este o mașină vulnerabilă dacă este lăsat singur și trebuie să fie protejat de infanteria motorizată, elicoptere, avioane de asalt, artilerie, rachete tactice și de către parașutiști. Uzinele au tot produs pentru a asigura cucerirea de noi și noi teritorii, multe teritorii fiind supuse comunismului cu ajutorul mașinilor grele. Au ajuns și au rămas sub grea stăpânire Coreea de Nord, China, Vietnam și Cuba. Au fost folosite pentru a arăta puterea dictatorilor și au strivit totul în șenile, așa cum s-a întâmplat în Budapesta anului 1956.
Industrializarea forțată din perioada comunistă a fost făcută numai și numai pentru război și a fost normal să se prăbușească economia dirijată atunci când statele n-au mai solicitat cantități enorme de armament. Tancurile erau asamblate cu un consum mare de energie electrică și a fost necesară bararea fluviilor. Prea puțin!
S-a trecut la construirea de termocentrale pentru arderea lignitului și poluarea a secerat în masă locuitorii din zonă, chiar autoritățile comuniste recunoscând că decedații de plămâni sunt foarte mulți în Oltenia la nivelul anului 1970. Trebuia și mai mult curent electric în economie și au fost proiectate reactoarele nucleare. O centrală atomică trebuia să aprovizioneze arsenalele din Ucraina și un reactor s-a topit în aprilie 1986.
Dezastrul de la Cernobîl a afectat întreaga Europă și totul s-a produs în urma obsesiei pentru armament. Să nu se uite că era obținut și plutoniu pentru rachetele concepute să terorizeze omenirea. Ucraina era un imens arsenal al Uniunii Sovietice, care era în întregime un templu al războiului.
Nivelul de trai n-a putut să crească și a fost normal să nu se ridice suficiente spitale sau să fie slab dotate. Cartelele alimentare au fost menținute în România până în decembrie 1989 și pentru a produce mult armament. Au murit oameni din cauza lipsurilor, dar ideologia trebuia să triumfe.
Totul se făcea pentru război!