Compania NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România după valoarea activelor gestionate, a anunţat că va investi circa 50 mil. euro în dezvoltarea unui centru comercial în Târgu Mureş. Mallul ar urma să fie inaugurat în ultima parte a anului viitor.
Înainte de a fuziona cu sud-africanii de la Rockcastle, NEPI a cumpărat un teren de circa 12 hectare, parte din fosta Staţiune de Cercetare şi Producţie Pomicolă Tîrgu Mureş, amplasată în zona Livada din cartierul Tudor. Proiectul sud-africanilor va fi al treilea centru comercial din oraş după Promenada Mall – din zona combinatului chimic, şi Mureş Mall – din centrul oraşului.
Lucrările de construcţie vor demara în prima parte a anului viitor, potrivit companiei. Mallul va avea o suprafaţă închiriabilă de 50.000 mp, similară cu a cea a centrului comercial Promenada din acelaşi oraş, şi va dispune de peste 1.500 de locuri de parcare. Dezvoltatorul ia în considerare şi amenajarea unui amfiteatru în aer liber ca spaţiu de divertisment.
Fuziunea dintre NEPI şi Rockcastle, două fonduri de investiţii originare din Africa de Sud, a pus bazele celui mai mare investitor imobiliar listat din Europa Centrală şi de Est şi una dintre primele zece companii imobiliare listate din Europa continentală. Portofoliul imobiliar al celor două companii cuprinde 51 de proprietăţi operaţionale localizate în Polonia, Cehia, Slovacia, Serbia, Croaţia şi România, cu o valoare totală de peste cinci miliarde de euro, precum şi şase proiecte imobiliare în curs de construcţie. Afacerea de bază a sud-africanilor rămâne în România, unde deţin 15 malluri şi cinci proiecte de birouri, care însumează jumătate din valoarea portofoliul NEPI Rockcastle. Noul conglomerat datorează la bănci peste 825 mil. euro.