Vorbind despre tranzacție, Alex Morar, CEO NEPI Rockcastle, a declarat: „Renunțarea la portofoliul de birouri din România face parte din strategia de investiții a NEPI Rockcastle, care se va concentra pe dezvoltarea proprietăților de retail dominante. Suntem încântați că am ajuns în acest punct și ne dorim
să dezvoltăm mai departe business-ul, asigurându-le investitorilor acces la oportunitățile oferite de
creșterea rapidă a pieței din CEE.
Capitalul rezultat în urma tranzacției va fi utilizat pentru a finanța viitoarele achiziții și proiecte de dezvoltare ale grupului”. În condițiile în care cererea de birouri moderne continuă să crească în regiunea CEE, tranzacția confirmă interesul investitorilor internaționali în piața din România. Odată cu ieșirea din sectorul de office, NEPI Rockcastle va putea lua în considerare, pentru restul portofoliului, orașe care nu ar fi intrat în radarul companiei acum câțiva ani.
Care sunt prețurile de închiriere
Din portofoliul de birouri din România fac parte patru proiecte office de Clasa A, care cuprind în total opt clădiri de birouri, situate în București și Timișoara:
*Suprafață rotunjită la cea mai apropiată valoare, în sute de metri pătrați, cu excepția teraselor
și a altor suprafețe sezoniere care generează GLA
Venitul net operațional agregat atribuit portofoliului de birouri din România este calculat la 11,8
milioane de euro pentru șase luni încheiate la 30 iunie 2019. Data efectivă a tranzacției este supusă
aprobării necondiționate a Consiliului Concurenței din România și a finalizării cu succes a formalităților în raport cu Registrul Comerțului. Cumpărătorul a garantat contractual finalizarea cu succes a tranzacției. Tranzacția a fost asistată de Herbert Smith Freehills pe chestiunile care privesc dreptul englez, în timp ce Reff & Associates și Deloitte Legal au asigurat consultanța privind aspectele juridice din România. Colliers International a fost consultantul vânzătorului și a acordat suport suplimentar pentru NEPI Rockcastle și subsidiarele sale.
Robert Miklo, Director Investment Services în cadrul Colliers International a adăugat: “O tranzacție de
asemenea mărime reprezintă un reper pentru piață și demonstrează potențialul acesteia, mai ales dacă
luăm în considerare și faptul că portofoliul office a generat un interes foarte mare”.
Despre NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle plc. este principalul investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale din Europa
Centrală și de Est. Compania este listată pe piața principală a Bursei de Valori Johannesburg Limited (JSE) și Euronext Amsterdam.
Grupul deține un portofoliu excepțional de proprietăți cu poziție cheie în România, Polonia, Slovacia,
Croația, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Serbia și Lituania, și se dezvoltă în continuare printr-un program de
expansiune pe alte piețe din Europa Centrală și de Est.
Cultura și strategia NEPI Rockcastle se concentrează pe planificare, calitatea execuției, sustenabilitate,
etică și evaluarea timpurie a riscurilor. Grupul este evaluat la standardul Investment Grade de agențiile de rating Standard & Poor’s (BBB, Perspectiva stabilă), Fitch (BBB, Perspectiva stabilă).