Grupul de Comunicare Strategică a transmis că nerespectarea măsurii obligatorii de a purta mască de protecție în spații închise se sancționează cu amendă. Autoritățile precizează că scopul nu este de a sancționa cetățenii ci de a limita răspândirea virusului, iar polițiștii vor acționa în principal pentru îndrumarea cetățenilor cu privire la noile reguli.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) precizează, sâmbătă, că persoanele care nu poartă mască în spaţiile închise stabilite prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pot fi sancţionate cu amendă între 500 şi 2.500 de lei, iar scopul autorităţilor nu este de a sancţiona cetăţenii, ci de a limita răspândirea COVID-19, transmite Agerpres.
Amendă între 500 și 2.500 de lei
„Persoanele care nu respectă obligaţia de a purta mască în spaţiile menţionate pot fi sancţionate contravenţional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15 mai 2020) raportat la art. 65 lit. h, respectiv ‘nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii’ se sancţionează cu amendă între 500 de lei şi 2.500 de lei”, informează GCS, răspunzând unei întrebări a cetăţenilor.
GCS aminteşte că purtarea măştii care acoperă nasul şi gura este obligatorie de vineri în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, potrivit anexei „Măsuri de prevenire şi control a infecţiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, ataşată Hotărârii nr. 24 a CNSU.
Poliţiştii vor acţiona pentru îndrumarea cetăţenilor în privința noilor reguli
La întrebarea dacă vor mai fi date amenzi pentru nerespectarea deciziilor autorităţilor cu privire la starea de alertă, GCS a răspuns că Legea nr. 55/2020 defineşte cuantumul acestora şi că scopul autorităţilor nu este de a sancţiona cetăţenii, ci de a limita răspândirea COVID-19.
„Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15 mai 2020) defineşte la Capitolul III ‘Răspunderi şi sancţiuni’, art. 64 – 70 contravenţiile şi cuantumul amenzilor pentru nerespectarea actului normativ. De asemenea, poliţiştii aplică legislaţia în vigoare. Scopul autorităţilor nu este de a sancţiona cetăţenii, ci de a limita răspândirea virusului COVID-19. În contextul trecerii la starea de alertă, poliţiştii vor acţiona în principal pentru îndrumarea cetăţenilor cu privire la noile reguli”, a menţionat GCS.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea