Verificările au loc după ce doi asistenţi au intrat în greva foamei. Aceştia susţin că pacienţii sunt în pericol din cauza lipsei materialelor de bază, cum ar fi dezinfectanţii, conform Digi24.
„Mama a fost internată în perioada 30 aprilie – 18 mai la Spitalul Universitar din Bucureşti, pe etajul 12. A intrat pe picioare şi a murit în spital. A murit pe de o parte din cauza tratamentului care nu i-a fost aplicat, dânsa suferind de o boală necunoscută acelui medic, iar pe de altă parte au fost probleme şi din cauza condiţiilor medicale din acel spital. Erau condiţii precare care caracterizează un sistem medical de acum 25 de ani”, spune Liliana Silaghi, fiica unei paciente.
„Materialele sunt extrem de puține pe sala de operație, pe secție. Colegelor mele infirmiere li se numărau 12 perechi de mănuşi pe zi, adică o pereche de mănuşi pe oră, indiferent câţi pacienţi ai îngriji şi atunci revenim unde? La infecții nosocomiale”, spune Mariana Luceanu, asistent Spitalul Universitar.
„Îmi este teamă să intru în spital ăsta, să mai şi lucrez, pentru că am fost hărţuit, m-am trezit, trusa pe masă era expirată”, spune Daniel Simion asistent Spitalul Univeristar.
„Această situaţie se perpetuează şi nu numai în spitalul Universitar, în toate spitalele din România e aceeaşi situaţie cruntă”, afirmă Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Cancer.
Mariana Luceanu și Daniel Simion sunt asistenți la Spitalul Universitar. Sunt primele cadre medicale care au intrat în greva foamei, timp de mai bine de 2 săptămâni din cauza lipsurilor dintr-un spital de stat din România.
„Condiţiile din spital sunt nu proaste, ci foarte proaste. Bani au fost întotdeauna, bani pentru acest spital au fost alocaţi de ministerul Sănătăţii pe toate mandatele diferiţilor miniştri. Materialele sunt extrem de putine pe sala de operație, pe secție. Mobilierul în blocul operator, atât din sălile de operaţie cât şi mobilierul aferent sălilor de operaţie, camera de făcut materiale, au fost retapiţate, nu înlocuite. E ceva strigător la cer”, spune Mariana Luceanu, asistentă.
„Pericolul este cel al infecțiilor. Pot să vă spun că am avut o colegă care s-a operat la mine în sală, a mers în post operator a decurs bine si la 2 zile s-a internat în terapie cu Clostridium. A decedat colega asta a noastră”, adaugă Mariana Luceanu, asistentă.
„Dacă băgăm aşa sub preş continuu, credeti că o să ajungem undeva? Sistemul medical este aşa cum este, o să se aleaga praful de tot, o să ieşim pe uşa de la morgă”, spune Daniel Simion, asistent la Spitalul Universitar.
Pacienții confirmă toate aceste nereguli. Au trăit clipe de coșmar și s-au luptat cu moartea. Unii au pierdut. Liliana Silaghi și-a pierdut mama.
„Am ales Spitalul Universitar pe considerentul că e un spital dotat din punct de vedere al aparaturii. Nu a fost aşa. Ea făcea un lichid ascit şi de două ori pe an mergea la o unitate medicală să-i retragă acest lichid, printr-o analiză banală, paracenteza. De fiecare dată cand mergeam la mama, nu vedeam nicio perfuzie. Întrebam: ce tratament îţi administrează? Mi- a propus că o să mă vadă un chirurg, a zis că o să-mi facă o endoscopie, mi-a luat sânge, etc. Bine, dar ca şi tratament medical ţi-au administrat ceva? Nu, este pe principiul să nu-mi administreze medicamente şi imi recomandă să beau apă.
Nu ştiu dacă un om 3 săptămâni poate trăi doar cu apă. Sau netratat.
Mi s-a părut total aberant. Într-un spital universitar, când știi cu 24 de ore că pacientul ăla iţi prezintă un risc, să nu anunţi terapia intensivă, să nu o ventilezi cu balonul de cauciuc? Și am întrebat: de ce aţi ajuns în situaţia asta? Şi îmi spune: nu ştiu de ce a murit, nu știu ce are.
Am formulat plângere penală pentru că aşa ceva este inadmisibil. Este o unitate publică, dacă s-a întâmplat cu mama mă gândesc că se poate întâmpla cu oricine, fiecare dintre noi plătim sănătatea şi nu vreau să ne plătim moartea”, povestește Liliana Silaghi, fiica unei paciente.
„Condiţiile de acolo sunt mizere. Nu dezinfectează, nu folosesc materiale care să dezinfecteze pentru specialitatea care o are acest spital, gândaci peste tot. Sunt ai noştri, aşa mi-au spus când le-am spus. Femeile de serviciu. Adunau mizeria din coşuri, luau mizeria în sac, plecau şi apoi veneau cu mopul, dar nu mirosea nimic. Trebuia să te ia de nas. Acolo nimic, apă. Au fost nişte controale pe acolo. S-a dat zvonul, avem control. A început să miroase puţin a parfum. Se anunţau să stăm în paturi, să nu ieşim pe hol”, spune un pacient.
„În toate spitalele din România, în toate institutele se întâmplă acelaşi lucru. În continuare mor copii , adulţi cu şanse reale de vindecare, de supravieţuire. În continuare pacienţii noştri aleargă după medicamente , chiar fiind internaţi în spital îşi cumpără medicamente”, declară Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Cancer.
„În spitalul Universitar totul se plăteşte. Inclusiv sănăntatea. Toate medicamentele i le-am cumpărat, mai puţin curăţenia. Că acolo n-ai ce să faci. Eşti într-un salon cu mobilier vechi. Totul se plăteşte, de la portar până la director”, spune Liliana Silaghi, fiica unei paciente.
„Sistemul se duce de râpă zilnic , din ce în ce mai mult. Noi am fost chiar intrigaţi atunci când s-a anunţat construcţia a nu ştiu câte spitale regionale şi am întrebat ironic pentru cine le constuiți dacă noi tot murim pentru că nu avem medicamente, nu avem acces la investigaţii, pentru cine le construiţi? O să fie doar hoteluri, nu spitale”, spune Cezar Irimia, Asociația Bolnavilor de Cancer.
Din 2011 şi până în prezent, Ministerul Sănătăţii a alocat spitalului Universitar pentru aparatură peste 56 de milioane de lei. Au fost cheltuite puţin peste 45 de milioane de lei. În 2017, spitalul a primit 7 milioane de lei, dar au fost cheltuite numai 2 milioane de lei, iar în acest an au fost alocate 2 milioane de lei , dar până în prezent au fost cheltuiţi 0 lei. 2015 este singurul an în care conducerea spitalului a reuşit să cheltuiască toţi banii, adică 17 milioane de lei.
Corpul de Control al Ministrului verifică în acest moment modul în care au fost cheltuiți banii alocați pentru aparatură și reparații. Perioada controlată este 2011 și până în prezent. Potrivit surselor DIGI24, neregulile sunt foarte mari și se referă exact la ce au reclamat angajații spitalului: modul greșit în care au fost gestionați banii. În perioada verificată la conducerea spitalului Universitar au fost 3 manageri: Cătălin Cârstoiu, Dragoş Daviţoiu şi Adriana Nica.