Cea mai nouă neregulă constatată, dar care nu este prima de acest gen, este aceea că pensionarii cu venituri mari decât plafonul stabilit prin lege au beneficiat de medicamente compensate cu 90%.
Dacă în anii precedenţi, pensionarii în cauză primeau prin poştă plicul cu obligaţia de a achita prejudiciul produs, anul acesta, în urma controalelor Curţii de Conturi, anul acesta s-a creat un precedent nefavorabil pentru medicii de familie. Astfel, la începutul acestui an, zeci de medici de familie din judeţul Bacău s-au trezit că trebuie să scoată bani din buzunar şi să plătească medicamentele primite de pensionari, care au declarat pe proprie răspundere că nu au venituri mai mari de 700 de lei pe lună şi au primit medicamente compensate cu 90%.
Astfel, din cei 292 medici de familie din judeţ, 92 au fost nevoiţi să plătească medicamentele luate de pensionari, suma fiind de peste 6.000 de lei.
Pentru că baza de date a softului de milioane de euro al CNAS, SIUI, nu este corelată cu baza de date a ANAF, ne putem da seama că neregulile descoperite la controalele sporadice ale Curţii de Conturi sunt o picătură într-un ocean.
Potrivit legii, asiguraţii care au pensii mai mici de 700 de lei beneficiază de medicamente compensate în proporţie de 90% de la Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS).
Acum, episodul de la Bacău s-a repetat, iar medicii de familie, scandalizaţi, au transmis Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate că ei nu pot verifica veniturile pacienţilor, pentru că medicii nu au şi nici nu îşi doresc atribuţii în domeniul fiscalizării.
"Medicul de familie nu e organ fiscal, să i se impute aceste reţete. Nu e obligaţia noastră, nu suntem organ fiscal şi în niciun caz nu avem vreo legătură cu această problemă. Curtea de Conturi, de altfel, a imputat caselor de asigurări, nu medicilor de familie şi nici altor doctori, este problema caselor să rezolve această problemă. Să plătim noi acele medicamente pe care medicii le-au prescris corect în baza unor drepturi legale ale pacienţilor şi pentru o patologie reală şi corectă evident nu e normal. La fel s-a întâmplat şi se întâmplă în continuare pentru pacienţi care figurau internaţi, dar fie erau internaţi ambulator ori erau într-o fişă de internare continuă pentru, de exemplu, cure de citostatice ori pentru paliaţie şi ei figurau internaţi, dar se duceau la câteva săptămâni o dată în spital pentru cura respectivă şi în rest stăteau acasă.", a adăugat preşedinta Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu.
Reţete la mica înţelegere
O altă cale de cheltuire ilegală a banilor din sănătate a fost găsită la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava, care a amendat 287 de medici de familie şi specialişti, cu care se află în relaţii contractuale, cu suma totală de 107.517 lei, pentru nerespectarea protocoalelor la prescrierea unor medicamente.
Mai exact, este vorba despre medicamentele aferente denumirilor comune internaţionale Erdosteinum, Ginko Biloba şi Cerebrolysin.
În cazul medicamentului Erdomed, ce se prescrie adulţilor de peste 40 ani exclusiv de medicii specialişti pneumologi şi în medicină internă, inspectorii au constatat că 1.610 reţete fost prescrise şi de medici de alte specialităţi, precum şi de unii medici de familie.
În cazul medicamentelor aferente denumirii comune internaţionale Ginko Biloba (Tanakan, Ginkgo Biloba, Bilobil, etc), pentru care protocolul terapeutic prevede prescrierea în caz de demenţă şi boală Alzheimer, de medicii specialişti neurologi, psihiatri şi geriatri, precum şi de medicii de familie în baza scrisorii medicale, s-a constatat că 1.291 reţete au fost prescrise şi de medici cu alte specialităţi şi de unii medici de familie, fără scrisoare medicală, precum şi pentru alte diagnostice decât cele din protocol.
În cazul Cerebrolysin, pentru care protocolul terapeutic prescrierea într-o anumită cantitate per pacient, într-un an, s-a constatat că pe 128 reţete s-au prescris în doze mai mari.