OPEC și alți producători de petrol se confruntă cu o nesiguranță din cauza sancțiunilor impuse Rusiei, se arată într-un material publicat în The Washington Post.
Cartelul petrolier OPEC, condus de Arabia Saudită, din care mai fac parte și o serie de țări producătoare de petrol aliate, urmează să decidă cantitatea de petrol pe care ar putea-o livra pe piața mondială, date fiind reducerea cererilor din partea Chinei și nesiguranța legată de impactul unor noi sancțiuni occidentale impuse Rusiei, sancțiuni care ar elimina de pe piață importante cantități de petrol.
Cele 23 de state membre ale grupului OPEC+ urmează să se întrunească duminică, cu o zi înaintea intrării în vigoare a două măsuri menite să afecteze veniturile Moscovei din petrol ca ripostă la războiul său din Ucraina. Cele două măsuri includ un boicot din partea Uniunii Europene asupra unei bune părți din petrolul rusesc și un preț-limită de $60/baril pentru exporturile rusești, impus de UE și de Grupul celor Șapte State Industrializate (G7).
Rusia a respins prețul-limită aprobat vineri și a amenințat să-și oprească exporturile destinate țărilor care vor respecta decizia.
Temerile legate de o recesiune în SUA și în Europa, la baza scăderii comerțului cu petrol
Comerțul cu petrol a mai scăzut din cauza unor temeri potrivit cărora epidemia de coronavirus și politica strictă a Chinei pe această temă, Zero-COVID, vor duce la o reducere a cererii într-una dintre cele mai importante economii ale lumii. Temerile legate de o recesiune în SUA și în Europa prevestesc și ele perspectiva unei cereri mai reduse de benzină și de alți combustibili bazați pe țiței.
Această nesiguranță a fost și motivul invocat de OPEC+ în luna octombrie, pentru o reducere, în noiembrie, a producției cu 2 milioane de barili zilnic, unii văzând în asta o eventuală tentativă de a ajuta Rusia să facă față embargoului european. Impactul a avut totuși niște limite din cauză că deja OPEC+ nu își poate respecta cotele propuse.
Întrucât, pe plan mondial, ritmul economic se încetinește, prețurile petrolului au scăzut după punctul culminant din vară, iar vineri, indicele internațional Brent ajunsese la $85,442/barilul, mai mic decât prețul de $98, atins cu o lună în urmă. Asta a făcut ca, pentru șoferii din SUA și din lume, prețul benzinei să mai scadă.
Pe de altă parte, prețul-limită și boicotul UE ar putea elimina de pe piața mondială o cantitate de petrol rusesc încă necunoscută, restricționând livrările și provocând o majorare a prețurilor. Ca să prevină o eliminare bruscă a petrolului rusesc, limitarea prețului permite firmelor navale și de asigurări să transporte petrol rusesc în țări ne-occidentale la un preț situat la pragul stabilit sau chiar sub acest prag. Majoritatea flotei petroliere mondiale este acoperită de firme de asigurări din statele G-7 sau din cele ale UE.
S-ar putea ca Rusia să încerce să se sustragă acestei limitări adjudecându-și asiguratori proprii sau apelând la flota obscură a petrolierelor neînscrise în registre, așa cum au procedat Iranul și Venezuela, dar, potrivit analiștilor, asta ar fi costisitor și împovărător.
Miniștrii petrolului din OPEC ar putea lăsa neschimbat nivelul producției
Izbindu-se de atât de multe incertitudini pe piața mondială de petrol, miniștrii petrolului din OPEC, în frunte cu cel din Arabia Saudită, ar putea lăsa neschimbat nivelul producției sau ar putea reduce din nou producția ca să împiedice scăderea în continuare a prețurilor. Prețurile mici înseamnă venituri mai mici pentru guvernele țărilor producătoare de petrol.
„Credem că reuniunea va fi destul de scurtă, iar alianța va păstra în continuare indicii actuali de producție”, a declarat Gary Peach, analist al piețelor de petrol de la Energy Intelligence.
„Ar fi logică o păstrare a actualei poziții, mai ales din cauză că prețul actual al petrolului este de $87/barilul (vineri dimineață), ceea ce înseamnă un preț bun pentru toată lumea… Desigur, $98 ar fi un preț mai bun, dar, în acest moment, eu cred că ei văd bine piața: este o piață bine aprovizionată și nu există niciun motiv ca barca să fie răsturnată”, a spus acesta citat The Washington Post.
Se așteaptă ca OPEC+ să anunțe o reducere cu 1 milion de barili/zi a producției
Pe de altă parte, analiștii de la Clearview Energy Partners se așteaptă ca OPEC+ să anunțe o reducere cu 1 milion de barili/zi a producției. Unele state membre produc mai puțin, astfel încât, cel mai probabil, s-ar ajunge la o reducere a producției de 580.000 barili/zi.
„O reducere de asemenea amploare nu ar crea probleme în aprovizionarea cu petrol, chiar dacă luăm în considerare sancțiunile UE impuse petrolului rusesc, sancțiuni care ar urma să scoată de pe piață încă 1 milion de barili”, a declarat Jacques Rousseau, director administrativ la Clearview Energy Partners. Iarna, petrolul este folosit mai puțin, în parte și din cauză că șofează mai puține persoane.
Dar un preț-limită al petrolului din partea G-7 ar putea face Rusia să riposteze, ea putând elimina de pe piață o cantitate mai mare de petrol. Saudiții „par să împărtășească interesul Kremlinului de a elimina cartelul achizitorilor în ascensiune din țările G-7”, afirmă Kevin Book, un alt director de la Clearview.
Prețul-limită de $60 se apropie de actualul preț al petrolului rusesc, asta însemnând că Moscova ar putea continua să vândă petrol respingând în principiu prețul-limită.
„Dacă Rusia va ajunge să scoată de pe piață peste 1 milion de barili pe zi, atunci lumea începe să ducă lipsă de petrol și va fi nevoie să se găsească pe undeva o compensație, indiferent dacă ea vine sau nu din partea OPEC”, a mai spus Rousseau. „Acesta ar urma să fie factorul-cheie, respectiv, instinctul de a-ți da seama exact cam cât de mult petrol rusesc va ieși cu adevărat de pe piață”.