Grupul elveţian Nestle, cel mai mare grup alimentar din lume, a anunţat joi că a descoperit o metodă de reducere a conţinutului de zahăr în ciocolată cu până la 40%, o descoperire care oferă producătorului KitKat un avantaj faţă de rivali, în condiţiile în care producătorii de alimente se confruntă cu presiuni crescute din partea guvernelor şi consumatorilor pentru a face produse mai sănătoase.
Directorul de tehnologie de la Nestle, Stefan Catsicas, a precizat că grupul elveţian a dezvoltat o procedură care modifică structura zahărului astfel încât acesta are un gust mai dulce în cantităţi mai mici, dar a refuzat să ofere alte detalii. Catsicas a spus doar că la fel cum mâncarea neprocesată are o structură complexă, Nestle încearcă să reproducă acest model prin distribuirea zahărului într-un mod neuniform, scrie Agerpres.
'Dacă de uiţi cu un microscop la structura unui măr vei vedea exact asta. Mâncarea naturală nu este ceva omogen. Are cavităţi, creste şi densităţi. Prin reproducerea acestei structuri suntem în măsură să restabilim aceiaşi senzaţie' a spus Stefan Catsicas.
Nestle va patenta noua sa metodă şi începând din 2018 va produce dulciuri pe baza noii metode, urmând ca ulterior să reducă, în mod treptat, conţinutul de zahăr. Grupul elveţian nu a spus dacă va utiliza noua metodă şi la alte categorii de produse dar a subliniat că posibila reducere cu 40% a conţinutul de zahăr nu este o ţintă oficială.
Anunţul celor de la Nestle vine într-un moment în care epidemia globală de obezitate pune presiuni pe producătorii de alimente să îşi facă produsele mai sănătoase. O serie de giganţi din domeniul alimentar precum Mondelez International Inc. şi PepsiCo Inc. au anunţat că vor dezvolta produse mai sănătoase prin reducerea de zahăr şi sare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că majorarea cu 20% a preţului băuturilor zaharoase ar reduce consumul cu o cincime.
Nestle are un portofoliu de 2.000 de branduri, 335.000 de angajaţi, 436 de fabrici în 85 de ţări, îşi vinde produsele în 189 de ţări, iar în 2015 a înregistrat o cifră de afaceri de 88,8 miliarde de franci elveţieni. Vânzările companiei Nestle România au crescut cu 7% în 2015 şi s-au situat la circa 700 de milioane de lei (peste 150 de milioane de euro).
În România, Nestle deţine fabrica de la Timişoara, deschisă în anul 1995. Nestle România exportă 35% din producţia fabricii de la Timişoara în Ungaria, ţările de la Marea Adriatică, ţările mediteraneene şi, începând din acest an, Irlanda. În portofoliul Nestle România figurează branduri precum Nescafe, Nesquik, Nespresso, Joe, KitKat, Lion, Maggi, Nirvana, Aloma, Darling, Friskies, Nestle Fitness.