Nestlé, cea mai mare companie de alimente și băuturi din lume, trage un semnal de alarmă asupra risipei alimentare, care poate însemna pentru fiecare familie, o pierdere estimată de la câteva sute la câteva mii de lei pe an. Campania inițiată de Nestlé România este susținută de Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR, Horeca School și Chef Ștefan Popescu.
Rețeta universală este simplă și accesibilă oricui, și este descrisă în principiul NutriPorția, care postulează cum ar trebui să arate porțiile ideale de mâncare, adică și proteine, și carbohidrați, și legume, și arată care sunt cantitățile potrivite din fiecare grupă de alimente pentru principalele mese ale zilei. NutriPorția este o metodă care împarte farfuria în 3 părți care te ghidează, astfel încât jumătate din farfuria celui mic să fie acoperită de legume și verdețuri, un sfert – de alimente bogate în proteine, iar un sfert – de cereale/paste/orez și alte surse de carbohidrați.
Echivalentul a un miliard de mese cu mâncare bună de consum este risipit în fiecare zi la nivel global, doar în gospodării. Conform Comisiei Europene, 131 de kilograme de alimente sunt risipite anual de fiecare locuitor din U.E. Cu alte cuvinte, aruncăm în fiecare zi 350 grame de alimente pe cap de locuitor. 70% din această cantitate este reprezentată de risipa la nivel de gospodărie, adică fiecare dintre noi aruncă zilnic 250 grame de mâncare.
”În viziunea noastră, nimănui nu trebuie să-i fie foame. Fiecare aliment contează și a oferi hrană este forma de ajutor cea mai concretă pentru a răspunde la o necesitate esențială. Tocmai de aceea, credem că atenția și responsabilitatea de a nu risipi nicio fărâmă de hrană reflectă grija și respectul pentru oameni și planetă, pentru resursele și bugetele investite”, subliniază Gabriel Sescu, președinte Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR.
Risipa alimentară are impact negativ și asupra mediului, deoarece resursele naturale, precum apa, terenul și energia sunt utilizate în mod ineficient pentru producția alimentelor care sunt ulterior aruncate. De asemenea, risipa alimentară contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră (16% din totalul emisiilor doar în Europa) și la schimbările climatice.
”În fața risipei alimentare, fiecare dintre noi poate deveni un protagonist al schimbării. Fiecare aliment salvat reprezintă un gest de responsabilitate și respect față de mediu și comunitatea din jur”, spune Cristina van der Schaaf, fondatoarea Horeca School.
Risipa alimentară este o problemă imensă și în România, unde peste 6 milioane de tone de alimente sunt aruncate anual, antrenând costuri inutile pentru gospodăriile românilor – sume ce ar putea fi folosite mai bine în alte scopuri.
”Împreună cu Chef Ștefan Popescu, Horeca School și Federația Băncilor pentru Alimente din România, începem o campanie de comunicare cu privire la importanța reducerii risipei alimentare, prin gesturi simple și la îndemână. Un astfel de gest poate fi reprezentat de adoptarea metodei NutriPorția, care ține cont de două principii esențiale: diversitate și cantitate”, explică Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România.
Prin parteneriatul pe termen lung cu „Banca pentru Alimente”, Nestlé România contribuie la reducerea risipei alimentare, donând tone de produse, lună de lună, către beneficiarii Băncii. Începând din 2018, Nestlé România a donat către Banca pentru Alimente peste 269 de tone de produse, din care 60 de tone numai anul trecut
”Acceptați provocarea de a risipi cât mai puține alimente timp de câteva săptămâni, provocarea se aplică pentru toată familia! Copiii se vor distra măsurând câtă hrană se risipește în familie și vor veni cu idei despre cum puteți evita risipa de mâncare. Daca familia ta reușește, primiți cu toții o recompensă!”, a spus Ștefan Popescu, Chef Popescu.
La invitația Nestlé România, Chef Popescu a gătit împreună cu copiii de la Horeca School cinci rețete, iar meniul astfel creat a fost donat integral către Casa Sf. Ioan din cadrul Asociației Caritas București. (P)