Fabrica Nestlé, în prezent localizată la periferia orașului Timișoara, s-a extins cu o clădire cu o suprafață de 1.600 de metri pătraţi cu noi linii de producție pentru napolitane și băuturi.
Extensia va permite ca Nestle România să continue îmbunătățirea calitatății napolitanelor produse în prezent în Timișoara (JOE și Nesquick) și să își extindă operațiunile de producție a băuturilor (NESCAFÉ 3în1 și NESCAFÉ Cappuccino).
“Extinderea fabricii din Timișoara este parte a planurilor Nestlé de creștere în România și are scopul de a întări prezența companiei atât pe piața locală, cât și la nivel european. Prin noua unitate, ne propunem să aducem produse de înaltă calitate clienților noștri români și să creștem exporturile”, a explicat Hervé de Froment, Director General Nestle România.
Inaugurată în 2000, fabrica a beneficiat de investiții de aproximativ 10 milioane de euro în ultimii 5 ani și în prezent are 350 angajați din cei 1.000 de angajați ai Nestlé în România.
Prezentă pe piața din România din 1995, Nestle produce la Timișoara din anul 2000, prin intermediul propriei fabrici, parte a rețelei de 486 de fabrici la nivel internațional.
Operațiunile Nestlé din România acoperă 10 unități de business: băuturi, dulciuri, produse pentru gătit, înghețată, cereale pentru mic dejun, produse alimentare pentru sugari și copii mici, alimente pentru scopuri medicale speciale, hrană pentru animale, vending și Nespresso.
Compania este activă și în privința stimulării angajării tinerilor prin programul “Nestlé Needs YOUth”, oferind în perioada 2014 – 2016 circa 200 de locuri de muncă tinerilor din România. Tinerii vor beneficia, de asemenea, de pregătire și consiliere pentru carieră.