Grupul elveţian Nestlé îşi închide depozitul din Clinceni ca parte a planurilor de restructurare a activităţilor diviziei de îngheţată de la nivel global, potrivit fondului de investiţii Secure Property Development & Investment, proprietarul spaţiului eliberat.
Elveţienii aveau închiriate două depozite frigorifice în proiectul Innovation Logistics Park de lângă Bucureşti, ceea ce reprezenta 60% din suprafaţa de circa 17.000 mp a parcului.
„Ca parte a planurilor sale de restructurare a operaţiunilor diviziei de îngheţată de la nivel global, Nestlé a anunţat compania că intenţionează să întrerupă contractul de închiriere, care urma să expire în 2018. Parcul logistic are în desfăşurare un angajament de tip sale and leaseback cu Piraeus Bank Leasing şi, drept urmare, orice înţelegere necesită acordul lor cu privire la alocarea fondurilor ce urmează a fi încasate de la Nestlé ca partea a înţelegerii amiabile aşteptate“, se arată într-un comunicat al proprietarului spaţiului ocupat de Nestlé.
Parcul din Clinceni genera un venit anual de circa 1,3 mil. euro. Numai venitul adus de Nestlé reprezenta 15% din venitul anualizat al Secure Property Development & Investment. Fondul cipriot a cumpărat parcul logistic în 2014 pentru 12,6 mil. euro de la compania cu capital grecesc Phoenix Real Estate.
Retragerea Nestlé
Compania elveţiană a renunţat la producţia locală de îngheţată în 2008, când a disponibilizat 76 de angajaţi ai fabricii din Glina, de lângă Bucureşti. Producţia a fost transferată la o fabrică din Varna, Bulgaria.
Nestle a achiziţionat fabrica din Glina de la compania grecească Delta Ice Cream, printr-o tranzacţie derulată la nivel internaţional care a vizat preluarea integrală a producătorului elen, în anul 2006.