Netflix a anunțat recent că a început să facă verificări în rândul utilizatorilor care împart același cont, dar nu locuiesc la aceeași adresă. În curând ar putea fi luate măsuri importante împotriva acestora.
Compania de streaming implementează o nouă măsură pe care Netflix o numeşte deocamdată de securitate. Aceasta ar putea descuraja partajarea conturilor între mai mulţi utilizatori care nu locuiesc în aceeași casă.
Utilizatorii, puși să își verifice identitatea
În ultimele zile, utilizatorii Netflix care împart acelaşi cont au fost puşi să-şi verifice identitatea, trebuind să introducă un cod trimis de serviciul american pe telefonul persoanei pe numele căreia a fost creat contul.
Netflix spune că este vorba de o măsura de securitate, menită să împiedice persoanele neautorizate să acceseze un cont care nu este al lor. Explicaţia ţine, însă, doar până la un punct: dacă ar fi vrut să crească securitatea, Netflix ar fi putut să implementeze autentificarea 2FA pentru toate conturile.
Măsura pare, mai degrabă, un prim pas în direcţia descurajării partajării conturilor. Nu este o piedică adevărată în acest sens, deoarece posesorul telefonului pe care sunt trimise codurile de verificare la poate trimite celor cărora le sunt cerute de Netflix, scrie news.ro.
Netflix vrea să ia măsuri
Este, însă, un indiciu puternic al faptului că Netflix este dispus să ia măsuri în acest sens. Partajarea conturilor a ajutat Netflix să-şi crească puternic popularitatea dincolo de numărul oficial al abonaţilor, însă, după un punct, compania americană va dori să monetizeze această popularitate şi va deveni mult mai restrictivă în această privinţă, sperând că cei care nu mai pot partaja acelaşi cont vor plăti pentru propriul cont.
Este o situaţie similară, într-o mare măsură, cu piratarea. Piratarea a ajutat la popularizarea Windows şi a fost tolerată de Microsoft până când a început să o combată, pentru a-i face să plătească pe cei care se obişnuiseră să folosească gratuit sistemul de operare.
Netflix, pe de altă parte, trebuie să facă acest lucru cu tact, pentru că, spre deosebire de Microsoft, operează într-o piaţă cu o concurenţă puternică, ce abia aşteaptă să primească eventualii utilizatorii nemulţumiţi. Pentru un utilizator nemulţumit, calea de la un abonament Netflix de 12 euro la un abonament Prime Video de 12 lei poate fi foarte scurtă.