Netflix își sporește numărul de abonați și veniturile. A interzis partajarea parolelor

netflix, filme

SURSA FOTO: Dreamstime

Netflix își menține trendul ascendent, înregistrând creșteri semnificative atât la numărul de abonați, cât și la venituri. În al doilea trimestru al anului, compania a raportat venituri mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Această creștere reflectă succesul strategiei recente, inclusiv interzicerea partajării parolelor.

Numărul abonaților Netflix a crescut cu 16,5% față de anul trecut în ultimul trimestru. Acest lucru a confirmat că decizia de a interzice partajarea parolelor a fost benefică pentru afacere.

La nivel global, serviciul american de streaming a atins acum peste 277 de milioane de abonați.

Compania a raportat că versiunea cu reclame a câștigat deja 45% din abonații în țările unde este disponibilă. S-a înregistrat o creștere de 34% în ultimele trei luni comparativ cu trimestrul anterior.

Netflix a înregistrat venituri de 9,56 miliarde de dolari

Netflix a înregistrat venituri de 9,56 miliarde de dolari în al doilea trimestru al anului. Acest lucru a reprezentat o creștere de 17% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În același timp, compania a raportat un profit net de 2,15 miliarde de dolari. El este echivalent cu 4,88 dolari pe acțiune, în creștere de la 1,49 miliarde de dolari, sau 3,29 dolari pe acțiune.

Netflix are un profit considerabil/SURSA FOTO: Pexels

Veniturile și numărul abonaților au depășit așteptările analiștilor

Atât veniturile, cât și numărul abonaților au depășit așteptările analiștilor. Acest lucru a confirmat, încă o dată, că decizia de a interzice partajarea parolelor a fost corectă.

La sfârșitul lunii iunie, Netflix a anunțat că ar putea explora posibilitatea de a lansa un abonament complet gratuit în Europa, susținut de publicitate. Decizia ar veni după ce în 2022 a testat un plan accesibil cu publicitate. Această mișcare ar viza creșterea numărului de utilizatori și a veniturilor pentru platforma de streaming video on demand.

Se ia în calcul un abonament gratuit susținut de publicitate

După o perioadă de stagnare a creșterii la sfârșitul lui 2021, Netflix a reușit să-și revină cu succes prin introducerea unei oferte cu publicitate, disponibilă în Franța la prețul de 5,99 euro, comparativ cu 13,49 euro pentru abonamentul standard fără publicitate.

Se estimează că această nouă opțiune ar putea atrage aproximativ 40 de milioane de abonați noi, conform co-directorului general al Netflix.

Când ar putea fi disponibilă oferta companiei

O ofertă complet gratuită, finanțată exclusiv prin publicitate, ar putea ajuta Netflix să-și crească atât numărul de utilizatori, cât și veniturile. Conform Bloomberg, această opțiune ar fi disponibilă inițial pe piețele europene și asiatice. Aici există deja rețele de televiziune gratuite, cum ar fi în Franța.

Deși nu a fost anunțată o dată specifică pentru lansare, se anticipează că un astfel de anunț ar putea fi iminent. În aprilie 2023, Netflix a dezvăluit că utilizatorii planurilor cu publicitate generează venituri mai mari comparativ cu cei care beneficiază de abonamentele Standard și Premium, fără publicitate.