Neti Sandu este un astrolog recunoscut în România, care timp de trei decenii a prezentat zilnic, de luni până vineri, horoscopul la Pro TV. Acum s-a aflat un lucru neștiut despre vedeta de televiziune.
Neti Sandu nu își arată cei 64 de ani pe care îi are. Ea reușește să-și păstreze tinerețea cu abilitate și să mențină eleganța pe care ne-a obișnuit să o afișeze de-a lungul anilor.
Recent, astrologa a dezvăluit ce are mereu în geanta sa.
Neti Sandu nu se dezlipește de câteva obiecte esențiale. Prima pe listă este eșarfa. Acesta reprezintă un accesoriu ce completează întotdeauna ținuta.
„Începem cu eșarfa care nu îmi lipsește, am luat-o pe asta că se potrivește cu ținuta mea”, a mărturisit vedeta de la Pro TV.
Apoi, are mereu cu ea și telefonul.
Neti Sandu a dezvăluit ce ține mereu în geanta sa
Vedeta Pro TV are organizate cheile într-un buzunar special. În acest fel, admite ea, poate să le găsească rapid chiar și în cazul în care geanta se răstoarnă.
De asemenea, Neti Sandu poartă o oglindă primită de la sora sa din Miami, și în mod inevitabil, câteva rujuri și carduri. Pentru momentele de necesitate, astroloaga are la îndemână o perie de păr, șervețele și ochelarii de vedere.
Obiectul de care este nedezlipită
Un lucru pe care nimeni nu îl știa este că ea are în geantă și trei bomboane. Acestea din urmă sunt mereu prezente în geanta sa, fiind o mică plăcere pe care și-o oferă atunci când nu are timp să mănânce altceva.
„Am și perie de păr, șervețele, ochelarii de vedere pentru aproape și trei bomboane. Întotdeauna, în toate gențile. Pentru mine, nu apucăm să mâncăm mereu o înghețată, ceva, și atunci, o bomboană”, a spus Neti Sandu.
Vedeta Pro TV este apreciată pentru interpretările sale astrologice și pentru modul în care transmite sfaturi și previziuni despre horoscop publicului larg. Este una dintre personalitățile remarcabile din domeniul astrologiei.
Vedeta Pro TV a fost ofertată de toate televiziunile
Neti Sandu a devenit populară pentru prezența constantă și pentru abordarea sa clară în analizarea aspectelor astrologice în mass-media.
Acesta și-a început cariera la revista ”Salut”, colaborând cu George Mihăiță. Actorul a fost invitat la Pro FM și avea emisiunea “Prieteni Pro FM Salut” timp de un an. Apoi a început Pro TV-ul, a dezvăluit, la un moment dat astroloaga.
Ea este o persoană extrem de sinceră și directă. Recent, a fost întrebată dacă a primit oferte și de la alte posturi TV. Răspunsul a fost unul categoric: de toate posturile a fost curtată. Nu și-a dorit însă să plece. Ținta ei a fost mereu să-și facă treaba și nu a avut de ce să se ducă în altă parte, după cum a dezvăluit chiar ea, la un moment dat.