NETOPIA mobilPay, unul dintre cei mai importanţi procesatori de plăţi online prin card, a înregistrat peste un milion de tranzacţii online cu cardul în primul semestru al acestui an.
Compania a procesat în primele şase luni din acest an peste un milion de plăţi online cu cardul, cu 15% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea medie a unei plăţi a urcat de la 90 la 160 de lei în primul semestru din 2013.
Mai mult, în prima jumătate a acestui an, NETOPIA mobilPay a intermediat plăţi online record, pentru produse electro IT şi turistice.
Achiziţie de peste 7.000 de euro de pe un magazin online
“Am procesat în prima parte a anului şi tranzacţii care au depăşit 7.000 de euro pentru o achiziţie de pe un site de produse electro IT, dar şi plăţi de peste 3.500 de euro pentru bilete de avion, ceea ce dovedeşte, încă o dată, că indiferent de valoarea cumpărăturilor, plăţile online sunt la fel de sigure”, a spus Antonio Eram.
De la începutul acestui an, peste 450 de comercianţi noi s-au alăturat procesatorului, de la companii din industria de turism până la magazine online şi furnizori de servicii.
Conform estimărilor procesatorului de plăţi, anul trecut, numărul românilor care au plătit online cu cardul a fost de 1,5 milioane, iar piața de profil s-a ridicat la peste 6 milioane de tranzacții. Dintre acestea, NETOPIA mobilPay a procesat circa 1,9 milioane de tranzacții, cu 35% mai multe decât în 2011.