Nu cred în puterea reglementatorului de a elimina ciclul economic. E un mit perpetuat de reglementatori pentru a-şi justifica existenţa. În acelaşi timp, nu cred că putem să trecem direct la un sistem fără reglementare. E imposibil peste noapte şi nici nu cred că se va putea vreodată, chiar dacă, teoretic, pare soluţia optimă. A venit însă momentul să fim foarte clari şi specifici în cerinţele noastre pentru reglementatori. Dacă le cerem imposibilul, să elimine ciclul economic, de exemplu, atunci ne vor cere să fie remuneraţi pentru asta. Chiar dacă nu o să livreze niciodată şi majoritatea dintre ei ştiu asta. Să luăm cazul BNR. În ultimii 24 de ani, BNR a avut câteva obiective simple: stabilitatea preţurilor din economie, altfel spus menţinerea puterii de cumpărare a leului, şi stabilitatea sistemului financiar-bancar. Când tragem linie, vedem că nu a îndeplinit niciunul dintre aceste obiective. În ceea ce priveşte puterea de cumpărare, nu trebuie să fii economist ca să vezi că orice persoană din România ar preferea să fie plătită în euro, şi nu în lei. Asta înseamnă ca nimeni nu are încredere în moneda naţională pe termen lung. Referitor la sistemul bancar, lista lungă de falimente din ultimii 24 de ani oferă dovezi clare ale eşecului reglementatorului în ceea ce priveşte eliminarea ciclului economic. Dar, deşi avem dovezi că a eşuat la ambele obiective, salariile în BNR au crescut de la an la an, iar numărul angjaţilor a rămas mare relativ la numărul angajaţilor din alte bănci centrale, chiar şi atunci când ajustăm pentru numărul populaţiei. ASF a fost construit după chipul şi asemănarea BNR. Nu a fost nicio competiţie pentru funcţiile executive şi nici nu ştiu să fi fost vreuna pentru funcţiile de consilieri, directori etc. Când a apărut ASF, am scris o opinie în care spuneam că există două tipuri de reglementatori. Primul tip este cel care nu înţelege piaţa şi poate chiar o dispreţuieşte şi atunci va încerca să o păstreze mică pentru a o putea controla.

Al doilea tip lasă piaţa cât mai liberă şi încearcă să se educe pentru a nu rămâne în urmă. Ştiam că BNR este primul tip de reglementator, având în vedere mărimea pieţelor valutare şi interbancare. Despre ASF spuneam că are de ales. La aproape 12 luni de la această opinie, cred că ASF ne demonstrează ca a ales tipul 1, din păcate. În acelaşi timp, discuţiile recente despre remuneraţia angajaţilor din ASF oferă o şansă pentru a spune clar ce vrem de la reglementator şi, mai ales, ce trebuie să se întâmple când reglementatorul nu îşi atinge obiectivele. E o şansă de a lega remuneraţia celor din BNR şi ASF de performanaţă şi de a introduce în acest proces şi opinia clientului. Cel care beneficiază de serviciile bancare, de pensii, asigurare sau de piaţa de capital reglementate de BNR şi ASF. În acest moment, relaţia reglementator – reglementat lucrează în detrimentul consumatorului final de servicii financiar-bancare. Încrederea cetăţenilor în sistemul financiar-bancar e în scădere, ceea ce arată şi către un eşec al reglementatorilor, BNR şi ASF.

E posibil ca după ce facem această analiză să realizăm că societatea noastră vrea acest gen de reglementator: să ţină pieţele mici şi controlabile, iar veniturile să nu fie corelate cu performanţa. În acest caz, trebuie să înţelegem că deşi o să avem din când în când creşteri ale economiei şi pe aceste pieţe, vom rămâne mereu ultimii în ceea ce priveşte bunăstarea şi puterea de cumpărare. Fără eliberarea pieţelor, nu avem cum să creştem mai rapid decât restul Europei, an după an, pentru a închide diferenţa de bunăstare dintre noi şi ei.

Florin Cîţu,
analist financiar