O relaţie prea apropiată dintre mediul politic şi cel de afaceri înlocuieşte noţiunea legitimă de risc cu cea de descurcăreală şi conferă activităţii corporatiste un iz de bişniţă.
Oamenii de afaceri români deplâng imaginea negativă pe care o au şi spun că este nejustificată. Societatea nu înţelege ce înseamnă afacerile şi pune semnul egal între corupţie şi succes financiar. Cam astea ar fi câteva dintre concluziile ultimei emisiuni „Zece pentru România“ pe tema rolului oamenilor de afaceri în societate. Problema merită însă o discuţie mai atentă.
Percepţia clasei politice şi a societăţii asupra clasei corporatiste este cu atât mai importantă cu cât ea dictează comportamentul oamenilor de afaceri. Spre deosebire de alte ţări, România nu a ajuns la o separare clară a mediului politic de cel corporatist. Vina pentru acest lucru o poartă atât politicienii, cât şi oamenii de afaceri. Consecinţele negative le suferim cu toţii, iar soluţia nu va veni decât când vom înţelege nevoia acestei separări.
Afacerile sunt imposibile fără asumarea de riscuri, ceea ce le-a displăcut profund atât atat primelor generaţii de politicieni, cât şi oamenilor de afaceri de după 1989. De aceea, primii au căutat să controleze sectorul privat, în timp ce ceilalţi au căutat să folosească relaţia strânsă cu politicul pentru a face bani mulţi – fără riscuri şi nepunându-şi problema modului în care îi câştigă.
O relaţie prea apropiată dintre mediul politic şi cel de afaceri înlocuieşte noţiunea legitimă de risc cu cea de descurcăreală şi conferă activităţii corporatiste un iz de bişniţă. Profiturile nu sunt proporţionale cu riscurile asumate, ci cu puterea relaţiilor dintre omul de afaceri şi politician. Cât de strânsă şi fructoasă a fost această relaţie se poate vedea din frecvenţa şi magnitudinea „tunurilor“ date de o prea mare proporţie a celor din Top 300. Astfel de tunuri elimină fair-play-ul din afaceri şi înlocuiesc puterea spiritului antreprenorial cu pilele. Altfel spus, o idee de afaceri nu supravieţuieşte şi nu aduce profit în virtutea propriului merit, ci în baza ocrotirii de concurenţă conferită prin imixtiunea politicului în economic.
Mai grav este faptul că întreaga societate are de suferit de pe urma unei prea strânse relaţii dintre clasa politică şi cea corporatistă. Dincolo de profituri ilicite, consecinţele negative se simt în percepţia şi atitudinile faţă de ideea de iniţiativă privată şi de beneficiile asumării unor riscuri. Omul de rând, condiţionat de ani întregi să aştepte aproape tot de la stat, nu va putea fi convins că iniţiativa şi riscul au valoare când vede afaceriştii dând tunuri în baza relaţiilor cu politicienii. Generaţia tânără are prea puţine dovezi că succesul este posibil prin mijloace legitime.
Deşi în România există excepţii de la regulă, oameni care au pornit de la zero şi au construit companii de succes, aceste excepţii sunt prea rare şi, din păcate, prea puţin mediatizate pentru a schimba simţitor imaginea mediului de afaceri şi conotaţiile negative pe care noţiunea „a face afaceri“ le are în conştiinţa publică. Vom şti că am făcut progres în acest sens când Gigi Becali, Silviu Prigoană sau Irinel Columbeanu nu vor mai fi echivalentele româneşti ale celebrităţilor corporatiste vestice precum Bill Gates sau Richard Branson.
Andrei Postelnicu, Analist
