New York Stock Exchange şi Nasdaq au informat, recent, că au suspendat temporar tranzacţionarea tuturor companiilor din Rusia listate pe exchange-urile lor. De altfel, ETF-urile (exchange traded fund) cu expunere pe firme ruseşti au înregistrat scăderi de aproape 25%, până acum.
New York Stock Exchange şi Nasdaq au luat această decizie radicală întrucât se tem de reglementăriile actuale, când exchange-urile solicită un set vast de informaţii ca urmare a sancţiunilor financiare impuse Rusiei, potrivit Reuters.
New York Stock Exchange (bursa de valori din New York City) a oprit tranzacționarea următoarelor firme din Federația Rusă: Cian PLC, Mechel PAO şi Mobile TeleSystems.
Nasdaq (corporație multinațională americană de servicii financiare care operează trei burse de valori în Statele Unite ale Americii) a oprit tranzacționarea următoarelor companii din Rusia: Nexters, HeadHunterGroup, Ozon Holdings, Qiwi şi Yandex, Google.
Luni, 28 februarie, ETF-ul (exchange traded fund) Franklin FTSE Russia, un fond tranzacţionat la bursă cu expunere pe companii ruseşti, a scăzut cu 16%. iShares MSCI Russia şi VanEck Vectors Russia au înregistrat scăderi semnificative de 20% și respectiv 25%, potrivit CNN Business.
În prezent, Sberbank, Gazprom şi Lukoil au suferit pierderi enorme. Luni, 28 februarie, acţiunile listate în Statele Unite ale Americii ale Gazprom și Lukoil au scăzut cu peste 40%, iar Sberbank a suferit un declin de 70%.
Tot luni, o importantă companie energetică occidentală a informat că va renunța la orice asociere cu Gazprom și că iese din proiectul gazoductului Nord Stream 2.
Shell iese din proiectul gazoductului Nord Stream 2
Shell a transmis că intenționează să renunțe la uzina emblematică de GNL, Sakhalin 2, la care deține o participație de 27,5% și care este deținută și operată în proporție de 50% de gigantul rus Gazprom. Sakhalin 2, situată în largul coastei de nord-est a Rusiei, este uriașă, producând aproximativ 11,5 milioane de tone de GNL pe an, care este exportat pe piețe importante, inclusiv China și Japonia.
Pentru Shell, cel mai mare comerciant de GNL din lume, părăsirea proiectului reprezintă o lovitură pentru planurile sale de a furniza gaze pe piețele în creștere rapidă în următoarele decenii. Cu toate acestea, Shell a declarat că ieșirea din Rusia nu va afecta planurile sale de a trece la energie cu emisii reduse de dioxid de carbon și energie regenerabilă.
De asemenea, compania intenționează să pună capăt implicării sale în gazoductul Nord Stream 2 din Marea Baltică, care leagă Rusia de Germania, la care a contribuit cu finanțare ca parte a unui consorțiu de companii.
Shell a precizat că decizia de a renunța la societățile mixte din Rusia va duce la deprecieri. Compania deținea la finalului anului 2021 active de aproximativ 3 miliarde de dolari în aceste asocieri în Rusia.
„Suntem șocați de pierderile de vieți omenești din Ucraina, pe care le deplângem, rezultate în urma unui act de agresiune militară lipsit de sens care amenință securitatea europeană”, a declarat directorul general al Shell, Ben van Beurden, într-un comunicat, potrivit Reuters.
Shell va ieși, de asemenea, din Salym Petroleum Development, o altă societate mixtă deținută cu Gazprom. De asemenea, compania occidentală intenționează să pună capăt implicării sale în gazoductul Nord Stream 2 din Marea Baltică, care leagă Rusia de Germania, la care a contribuit cu finanțare ca parte a unui consorțiu de companii.