Ce este mai ușor de imaginat? Un Vladimir Putin declarând brusc sfârșitul războiului din Ucraina și retragerea trupelor sale sau o Rusie fără Putin, care să-și revizuiască politica, să pună capăt războiului și să înceapă consolidarea unor relații cu Ucraina și cu Occidentul pe o nouă bază pașnică?

Răspunsul este greu de dat. Războiul din Ucraina este, în bună măsură, rezultatul unei obsesii personale a lui Putin și este puțin probabil ca el să accepte de bunăvoie să îi pună capăt. Ceea ce face valabilă cealaltă posibilitate: o Rusie fără Putin, sperând să devină o țară pașnică, doritoare de o schimbare a puterii.

Dar și asta pare destul de improbabil. După șase luni de război, puterea lui Putin nu pare a fi cu nimic mai puțin solidă decât era în vremuri de pace. Procentele sprijinului față de el sunt mari, iar în Rusia nu există nici măcar un singur opozant a cărui voce să se poată face auzită.

Nimeni nu va scăpa de Vladimir Putin

Dintre cei doi eventuali succesori ai săi –  premierul Mihail Mișustin și liderul opoziției, Alexei Navalnîi – primul rămâne credincios președintelui, iar celălalt este în închisoare. Pentru ca oricare dintre ei să ajungă la conducere, Putin va trebui să plece. Dar dacă nu cumva el își schimbă brusc atitudinea sau dacă nu intervine vreo intervenție chirurgicală, el nu are să plece nicăieri. S-ar putea prea bine ca succesorul domnului Putin să fie chiar Putin.

Este vorba despre o perspectivă sumbră, una pe care multora le-ar veni greu să o accepte. De ce niciun membru al elitei de la conducere, confruntat cu un președinte care duce țara spre ruină și care el însuși este grav afectat de război, nu susține îndepărtarea lui Putin?

Unde sunt bravii tehnocrați sau funcționari care, în interesul clasei lor și al propriei țări, să pună la cale înlăturarea președintelui? Asemenea întrebări, apărute regulat în Occident, sunt mai degrabă niște lamentări decât o bază de analiză. Dar răspunsul este  ușor de găsit.

Ani în șir, criticii din Rusia și cei din afara ei s-au bazat pe o temă majoră prin care să reunească opoziția față de Putin: corupția. Pentru început, abordarea și-a croit un drum oarecare, mai ales în cazul lui Navalnîi, ale cărui videoclipuri bine făcute, ilustrând corupția elitei aflate la guvernare – inclusiv a lui Putin –  păreau să mai știrbească din popularitatea președintelui.

Dar corupția este tocmai ‚cheagul’ care menține laolaltă întregul sistem, și nicidecum catalizatorul care ar duce la prăbușirea lui. Bazându-și puterea pe hoțiile subordonaților săi, obiectivul lui Putin nu era nici pe departe acela de a le asigura lor confortul și bunăstarea.

Cel mai probabil, scopul a fost acela de a integra întreaga clasă conducătoare într-un sistem conspirativ de responsabilitate colectivă, asigurându-se astfel o solidaritate absolută. În asemenea condiții de complicitate, nimeni nu ar putea ieși din rând ca să-l înfrunte pe președinte.

Mai exact, nu este întrutotul corect să spunem că acest sistem înseamnă doar corupție. Corupția presupune o abatere de la niște reguli or, în Rusia lui Putin regula este tocmai aceea stabilită de oficialii care trăiesc din bani de origine dubioasă. Dacă s-ar respecta litera legii, atunci, practic, orice ministru sau guvernator rus ar putea ajunge la  închisoare.

Practic însă, Putin a aplicat mereu legea într-un mod selectiv. De fiecare dată când vreunul dintre cei mai influenți subalterni ai săi erau acuzați de corupție, principala  întrebare pe care și-o puneau oamenii era legată de motivul politic ascuns al restării sale.

Acesta a fost și cazul fostului ministru al economiei, Alexei Uliukaiev, care a fost acuzat de luare de mită după ce s-a certat cu Igor Secin, influentul șef de la Rosneft, gigantul rusesc al gazelor, prieten cu Putin. La fel s-a întâmplat și cu o serie de guvernatori, printre care Nikita Belîh, care pe vremuri conducea un important partid de opoziție, și Serghei Furgal, a cărui victorie în alegeri contravenea dorințelor Kremlinului și care nu a fost acuzat de corupție, ci de crimă.

Mai corect ar fi ca, în Rusia, termenul de corupție să fie înlocuit prin incitare și prin șantaj. Dacă ești credincios și dacă președintele e mulțumit de tine, atunci ai dreptul să furi, dar dacă nu îi ești credincios, atunci vei fi aruncat în închisoare pentru furt.

Cine ar putea fi noul președinte al Rusiei?

Nimic surprinzător în faptul că, în ultimele deecenii, doar câteva persoane din anturajul lui  Putin au îndrăznit să se pronunțe public împotriva sistemului. Teroarea este mereu mai convingătoare decât orice altceva.

Războiul ar fi putut pune capăt unor asemenea calcule. Clasa conducătoare, care își datorează bogăția poziției avute la putere, s-a trezit în fața unei noi realități. Proprietățile sale din Occident au fost fie confiscate, fie supuse unor sancțiuni – fără  iahturi, fără vile, fără niciun refugiu. Pentru mulți oficiali și oligarhi apropiați guvernului, asta înseamnă năruirea tuturor planurilor lor de viață și, în principiu, s-ar putea presupune că nici un grup de  oameni din Rusia nu este mai nemulțumit  de război decât ‚cleptocrații’ lui Putin.

Dar există și un șpil: ei au acceptat să devină agenți politici tocmai în schimbul acelor iahturi și vile. De acest fapt se leagă însuși fundamentul intrigilor din sânul politicii ruse. Escapada militară a lui Putin a avut un impact devastator asupra traiului elitelor pe care el s-a bazat întotdeauna. Dar aceste elite, constrânse de dependența lor de putere pentru a-și putea păstra averile și securitatea, s-au trezit că nu pot nicidecum să îi spună un ‚nu’ lui Putin.

Dar asta nu înseamnă că nemulțumirea lor nu a ieșit la lumină. Ministrul finanțelor, Anton Siluanov, a vorbit public despre dificultățile întâmpinate în a se achita de atribuțiile inerente funcției în noile condiții. În cursul unei întrevederi cu Putin, Alexei Kudrin, președintele comisiei de audit și un apropiat al Kremlinului, a explicat că războiul a adus economia Rusiei într-un punct mort.

Ba chiar și Serghei Cemezov, șeful industriei militare  a Rusiei, monopol de stat, a scris un articol despre imposibilitatea realizării planurilor lui Putin. Dar fără vreun sprijin politic, asemenea opinii nu i-au  atras interesul – sau vreun pericol  – lui Putin.

Dacă elita conducătoare nu e capabilă să-l înlăture pe Putin, atunci oare  clasele de mijloc ar putea face asta? Dar și în direcția aceea, perspectiva este sumbră. Pentru cei care ies în față și critică războiul, soarta Marinei Ovsiannikova, redactora de la Canalul 1 al televiziunii ruse de stat, este instructivă.

După ce a inițat un protest care nu a putut fi trecut cu vederea în timpul unei populare emisiuni de seară transmise în direct, când a ieșit cu un panou pe care se putea citi ‚Opriți războiul!’ – ea a fugit din țară ca să scape de arestare, lăsându-și familia la Moscova.

Luni de zile a colindat prin Europa fiind supusă unor acuzații din care reieșea că, indiferent cât de impresionant ar fi fost protestul său, ea era încă în primul rând o piedică în mașinăria de propagandă a lui Putin. Ea s-a întors în Rusia, unde a fost arestată și amendată de mai multe ori, fiind acuzată că răspândește informații false, iar locuința i-a fost percheziționată.

Foștii săi colegi din presă și profesioniștii în general trebuiau să înțeleagă că nu are niciun rost să îi susțină acțiunea. Mai bine să stai liniștit pe margine decât să riști mizeria și tot felul de ticăloșii.

Pe de altă parte, factorul care afectează serios puterea lui Putin de azi este armata ucraineană. Numai pierderile de pe front au șansa reală de a mai putea schimba situația politică din Rusia – după cum o dovedește prea bine istoria rusă. După înfrângerea suferită în Războiul din Crimeea din secolul al XVIII-lea, țarul Alexandru II a fost silit să treacă la reforme radicale.

Același lucru s-a întâmplat și atunci când Rusia a pierdut războiul cu Japonia din 1905, iar perestroika din Uniunea Sovietică s-a datorat în mare parte eșecului suferit în războiul din Afganistan. Dacă Ucraina va reuși să provoace forțelor ruse pierderi grele, s-ar putea ivi un fenomen similar.

Și totuși, cu toate pagubele de până acum, o asemenea schimbare radicală pare încă departe. Deocamdată, acum, dar și în viitorul apropiat, Putin – și teama că ,fără el, lucrurile s-ar înrăutăți – este cel care guvernează Rusia, relatează THE NEW YORK TIMES.