Simona Halep și-a aflat adversara din optimile turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. Românca s-a calificat în săptămâna a doua pe iarba londoneză după o victorie fabuloasă în fața Victorie Azarenka. A fost 6-3, 6-1 pentru Simona care probabil va juca luni optimea de finală de la Wimbledon, programul nefiind încă anunțat.
Halep se va duela cu noua minune a tenisului feminin, puștoaica de doar 15 ani, Cori Gauff. Aceasta a făcut un meci fabulos în fața slovenei Polona Herzog. Una dintre cele mai frumoase jucătoare din circuit a câștigat primul set cu 6-3 și se părea că va fi adversara Simonei din optimi. Setul secund a fost însă un adevărat thriller. Slovena condus aproape în permanență, dar a cedat pe final, la mare luptă, la tie break. Setul decisiv a fost doar o formalitate. Polona a evoluat accidentată și nu a mai avut nicio șansă. Totuși, a reușit să revină după ce a fost condusă, dar nu a mai reușit să câștige meciul. Cori Gauff s-a impus cu 7-5 și o va întâlni pe Simona în optimile turneului londonez.