Retailerul de moda NewYorker isi face intrarea pe piata bucuresteana printr-o investitie de circa 1 milion de euro si anuntat ca planul pentru Romania este de 50 de magazine. Brandul german deschide astfel primul magazin din Bucuresti, in cadrul centrului comercial Militari Shopping Center, la aproape 2 ani de la intrarea pe piata locala. “Am ales sa deschidem primele magazine din Romania in alte orase deoarece am vrut sa alegem cel mai bun moment pentru a intra pe piata bucuresteana. Od
Retailerul de moda NewYorker isi face intrarea pe piata bucuresteana printr-o investitie de circa 1 milion de euro si anuntat ca planul pentru Romania este de 50 de magazine.
Brandul german deschide astfel primul magazin din Bucuresti, in cadrul centrului comercial Militari Shopping Center, la aproape 2 ani de la intrarea pe piata locala.
“Am ales sa deschidem primele magazine din Romania in alte orase deoarece am vrut sa alegem cel mai bun moment pentru a intra pe piata bucuresteana. Odata cu deschiderea Militari Shopping, am considerat ca a venit momentul sa facem acest pas”, a declarat Mihai Sindrilaru, director general al NewYorker Romania.
Reprezentatntul NewYorker a mai adaugat ca planul pentru Romania vizeaza deschiderea a unui numar total de 50 de magazine. „Astazi magazinele noastre ating numarul 7. Si nu ne oprim aici, ne vom continua dezvoltarea mai departe, planul pentru Romania fiind de 50 de magazine”, a subliniat Mihai Sindrilaru.
Inca 3-4 magazine in 2009
Acesta a mai adaugat ca retailerul german vizeaza deschiderea a inca 3-4 magazine pana la finele anului in curs pe piata locala.
“Prima unitate va fi deschisa in aproximativ o luna la Buzau in cadrul Aurora Shopping Mall”, a spus Mihai Sindrilaru, adaugand ca in a doua jumatate din 2009 vor mai fi deschide cel putin doua unitati.
Potrivit acestuia, investitia medie intr-un magazin NewYorker este de 1 milion de euro, brandul german indreptandu-si atentia cu precadere pe spatiile situate in centre comerciale.
NewYorker vrea vanzari mai mari cu 10%
In ceea ce priveste afacerile din Romania, Sindrilaru a subliniat ca in 2008 NewYorker si-a depasit estimarile de vanzari cu 10%. Pentru anul in curs, retailerul vizeaza de asemenea o crestere de 10% a vanzarilor, in ciuda crizei economice.
NewYorker a deschis la finele anului 2007 primele 2 magazine din Romania, in Sibiu si Cluj Napoca. La scurt timp au urmat Targu Mures, Bacau, Oradea, Braila si astazi Bucuresti. In total 7 magazine desfasurate pe o suprafata totala de 6.040 mp, cel mai mare fiind cel din Cluj.
NewYorker se adreseaza generatiei tinere, orientata catre ultimele tendinte ale Modei si aduce marcile Amisu, Fishbone Sister, Fishbone, Smog, Big Budha, Rescue si Censored, completate de o linie de accesorii.
Retailerul de moda a deschis in 1971 primul magazin, in Germania. In prezent NewYorker detine 690 de magazine in 25 de tari din Europa si Orientul Mijlociu. Expansiunea lantului de magazine este o prioritate pentru NewYorker care si-a propus sa devina leader de piata in Europa pe segmentul de moda pentru tineri. In anul 2009 compania a planificat deschiderea a inca 120 de magazine.
In 2008, New Yorker a inregistrat vanzari de 1,35 miliarde de euro iar in 2009 se astepta vanzari de 1, 55 miliarde de euro.