frumusetea limbii, asta este expresia care surprinde opera si viata acestui leu neimblanzit: Nichita Stanescu.Banalizare. Cuvantul „mare”, atribuit necontrolat unor artisti care ar putea fi la fel de bine descrisi cu termeni mai retinuti, si-a cam pierdut din puterea de sugestie, starnind deseori un zambet in coltul gurilor care „stiu mai bine”.Cu toate acestea, fara frica de a ne insela, putem sa-i atribuim acestui maestru al manuirii cuvintelor atributul „mare”. si inca el ar fi „mic”… Celor care doresc sa priveasca timpul condensandu-se si cuprinzand in cateva minute o viata intreaga, le recomandam sa faca o vizita la Galeriile Muzeului Literaturii Romane. Pana la 31 martie 2004, acolo are loc o expozitie cu totul speciala, intitulata „Poetica Magna – Nichita Stanescu”, o colectie de fotografii, manuscrise, documente inedite si obiecte care au rezonat cu viata artistului. Rasfatat al presei romanesti si al publicului, dar si acuzat de propaganda comunista, Nichita a pus cap la cap, de-a lungul vietii sale, tomuri intregi de ganduri geniale. Dictate si asternute de mana sotiei sale sau scrise de el insusi, ele sunt marturii ale unei vieti interioare extrem de bogate, dar care, asa cum bine stiti, a avut mereu savoarea placerilor lumesti. Asta l-a si facut atat de adevarat, de real, de indragit… Nichita Stanescu, care s-a stins la 50 de ani, era innebunit dupa scris. Ar fi fost in stare sa umple si servetele, la nevoie! Credea in talentul lui si in menirea de a scrie. stia ca este genial si, uneori, isi ingaduia gesturi si fapte ca atare. „Daca nu as crede in mesajul meu literar, nu as scrie. Cred foarte mult in talentul si in vocatia mea, pentru asta mi-am jertfit intreaga mea existenta, ca sa adaug, cu o picatura in plus, o formulare mai noua a sensibilitatii contemporane”, spunea el. Operele sale, „Sensul iubirii”, „O viziune a sentimentelor”, „Dreptul la timp”, „11 elegii”, „Necuvintele” vorbesc cel mai bine despre el.