Acesta este cel de-al doilea anunt de privatizare privind vanzarea pachetului majoritar de la BCR, dupa ce autoritatile au decis reluarea procesului. Strategia de privatizare prevede, intr-o prima etapa, vanzarea catre un investitor strategic a cel putin 51,8% din capitalul social al bancii. Preluarea a cel mult 10% din capitalul social de catre BERD si IFC, divizia de investitii a Bancii Mondiale, reprezinta cea de-a doua etapa a privatizarii, dupa care 8% din actiunile BCR vor fi achizitionate
Acesta este cel de-al doilea anunt de privatizare privind vanzarea pachetului majoritar de la BCR, dupa ce autoritatile au decis reluarea procesului. Strategia de privatizare prevede, intr-o prima etapa, vanzarea catre un investitor strategic a cel putin 51,8% din capitalul social al bancii. Preluarea a cel mult 10% din capitalul social de catre BERD si IFC, divizia de investitii a Bancii Mondiale, reprezinta cea de-a doua etapa a privatizarii, dupa care 8% din actiunile BCR vor fi achizitionate de catre angajatii bancii. Consultantul Autoritatii pentru Privatizare in procesul de trecere in proprietate privata a BCR este Daiwa Securities SMBC Europe Limited.
Noi depozite de gaz
Romgaz Medias va construi doua noi depozite pentru gaz natural, cu o capacitate de stocare de 2,5 miliarde de metri cubi, pana in 2010. Investitia totala se ridica la 330 milioane dolari. Primul depozit va fi amplasat la Margineni (Neamt) si, in prima etapa, va asigura necesarul pentru judetele din Moldova. In final, aici se vor putea depozita doua miliarde de metri cubi de gaz. Cel de-al doilea depozit va fi amplasat in judetul Satu Mare, la Nades, si aici se vor depozita 500 milioane de metri cubi. Sursele pentru finantarea investitiei vor fi asigurate prin crearea unei societati mixte cu un partener din strainatate, iar studiul de fezabilitate pentru cele doua depozite a fost realizat de compania germana Wintershall. In acest moment, Romgaz detine cinci depozite, cu o capacitate de stocare de 1,8 miliarde metri cubi. Consumul de gaze al Romaniei se ridica la 17 miliarde metri cubi.
Generozitate guvernamentala
Romania a acordat in anul 2000 cele mai substantiale ajutoare de stat calculate ca pondere in produsul intern brut (PIB) dintre cele 12 state candidate, reprezentand 1,9% din PIB. In clasamentul realizat dupa valoarea ajutoarelor de stat pe cap de locuitor, Romania s-a situat, totusi, pe locul sase, cu 29 de euro. Statistica a fost realizata in urma unui studiu al Comisiei Europene. Valoarea totala a ajutoarelor de stat acordate in anul 2000 in cele 12 tari candidate a fost de 4,8 miliarde de euro, comparativ cu 50 de miliarde de euro in cele 15 state membre ale Uniunii Europene. Potrivit raportului, tarile din Europa de Est care se pregatesc sa adere la Uniunea Europeana au platit ajutoare de stat, calculate ca procent din produsul intern brut, mai ridicate decat statele deja membre, media pentru cele 12 candidate fiind de 1,3% din PIB, fata de 0,8% din PIB pe teritoriul UE. Aproape jumatate dintre ajutoarele de stat in tarile candidate, respectiv 46%, au avut ca destinatie sectorul de productie, domeniu care in Uniunea Europeana a atras 35% din valoarea totala a subventiilor. Urmatoarea pozitie a fost ocupata de transporturi, in special caile ferate, care au reprezentat tinta a 22% din ajutoarele de stat in tarile viitoare membre ale Uniunii, fata de 46% in statele deja incluse.
O noua emisiune de obligatiuni
In ce priveste urmatoarea emisiune de obligatiuni pe pietele internationale, Romania ar putea opta pentru piata americana, prin obligatiuni denominate in dolari. In opinia viceguvernatorului Bancii Nationale, Cristian Popa, Romania ar putea profita in acest fel de pe urma dobanzilor mai scazute din Statele Unite, in comparatie cu cele din Europa. Oficialul BNR a apreciat ca o diversificare a portofoliului, dincolo de pietele emergente din America de Sud, ar fi bine venita pentru investitorii americani. O decizie clara privind o noua emisiune de obligatiuni va fi luata in functie de necesitatile Ministerului de Finante. Pana in acest moment, cele mai multe resurse au fost atrase de la investitori institutionali din regiunea vest-europeana.
Reorganizare la Soros
Soros Fund Management, unul dintre cei mai importanti administratori de fonduri din lume, controlat de omul de afaceri George Soros, isi reorganizeaza activitatile din Europa, in contextul conditiilor nefavorabile din piata. Valoarea investitiilor realizate in Europa de Soros Fund Management este estimata la 800 de milioane de dolari. In pofida acestei reorganizari, Soros Fund Management nu si-a exprimat intentia de a-si lichida portofoliile din Europa, insa o serie de observatori au aratat ca este posibil ca aceasta strategie sa faca parte dintr-un plan mai larg de diminuare a operatiunilor. Grupul administreaza active in valoare totala de 11,5 miliarde de dolari, principalul fond fiind Quantum Endowment Fund. Recent, Soros Investment Capital, dedicat regiunii de sud-est a Europei, si-a anuntat intentia de a patrunde si pe piata din Romania, valoarea propusa a unei investitii fiind intre cinci si 30 de milioane de dolari. Infiintat in luna noiembrie a anului 2000, cu sponsorizarea si managementul Organizatiei Soros, Soros Investment Capital dispune de un capital total de 200 de milioane de dolari.
Un nou medicament pentru depistarea afectiunilor hepatice
Medicii romani au la dispozitie un nou medicament care va putea depista cu exactitate afectiunile hepatice. Compania germana Schering AG a lansat pe piata romaneasca produsul medical Resovist. Acest nou produs medical ofera informatii pentru depistarea leziunilor hepatice, atunci cand un prognostic al medicilor este dificil de dat. Resovist permite un diagnostic complet si economic intr-un timp relativ scurt. Modul in care se administreaza substanta, prin injectare, nu prezinta reactii adverse, iar persoanele care sufera de afectiuni hepatice nu mai sunt expuse unor analize pe baza de iradiere. Substanta este deja testata in patru centre medicale din tara, studiu care a inceput in luna septembrie a acestui an.