Abuz Aria de aplicare a consultanţei fiscale a fost extinsă abuziv, printr-o modificare a Codului de procedură fiscală: consultanţii vor trebui să-şi asume răspunderea pentru declaraţiile fiscale. La sfârşitul mandatului de abilitare acordat de Parlament în ceea ce priveşte emiterea de acte normative, Guvernul a pus de o ordonanţă care modifică o serie de alte acte normative, cum ar fi Codul de procedură fiscală, OUG nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de
Abuz Aria de aplicare a consultanţei fiscale a fost extinsă abuziv, printr-o modificare a Codului de procedură fiscală: consultanţii vor trebui să-şi asume răspunderea pentru declaraţiile fiscale.
La sfârşitul mandatului de abilitare acordat de Parlament în ceea ce priveşte emiterea de acte normative, Guvernul a pus de o ordonanţă care modifică o serie de alte acte normative, cum ar fi Codul de procedură fiscală, OUG nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi OG nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal.
Unele modificări sunt semnificative, iar spaţiul este insuficient pentru a le parcurge pe toate. Ne oprim la una din ele, care, deşi poate trece neobservată în primă instanţă, va avea un impact semnificativ asupra mediului de afaceri.
Este vorba de introducerea, după alineatul (4) al articolului 83 din Codul de procedură fiscală, a unui nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: „Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea.“
Citind o asemenea frază, nu poţi să nu-ţi pui o grămadă de întrebări legate nu numai de sensul cuvântului „certificare“, dar şi de consecinţele juridice şi chiar financiare ale unei asemenea prevederi.
De asemenea, nu poţi să nu te întrebi cu cine oare s-a consultat Guvernul şi de la cine a obţinut aviz favorabil în ceea ce priveşte formularea cu pricina. Referitor la asta, în expunerea de motive care însoţeşte ordonanţa cu ocazia depunerii acesteia pentru aprobare la Senat, Guvernul afirmă cu tărie că a îndeplinit condiţiile prevăzute de Legea privind transparenţa decizională. Aceasta prevede, printre altele, postarea pe site-ul ministerului a proiectului de act normativ. Am verificat şi, într-adevăr, pe site-ul ANAF se află proiectul de ordonanţă, dar fără a avea precizată data postării sau data până la care se puteau primi observaţii şi propuneri de modificare sau completare. Mai mult decât atât, formularea alineatului citat mai sus este cu totul alta în proiect şi anume: „(5) Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor pot fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile legii.“
De la „pot fi certificate“ la „vor fi certificate“ este o cale foarte lungă şi nu este de mirare că nimeni nu a sărit în sus la vederea propunerii de modificare aşa cum era ea prezentată pe site-ul ANAF. De asemenea, în forma publicată în Monitorul Oficial, ordonanţa mai cuprinde şi un termen de intrare în vigoare, prin care se precizează că prevederile noului alineat sunt aplicabile „începând cu data de 1 ianuarie 2008, pentru declaraţiile anuale aferente anului 2007.“
Care sunt implicaţiile acestei noi prevederi?
În primul rând, nu este clar ce înseamnă această certificare şi care sunt acele „condiţii ale legii“ în care se face ea. Poate cuvântul ca atare să ne fie familiar, dar atunci când vorbim de declaraţii fiscale, înţelesul comun al cuvântului nu este suficient. În mintea noastră, certificarea presupune o asumare a răspunderii. Or, responsabilitatea declarării taxelor şi impozitelor o are contribuabilul, iar legea nu prevede posibilitatea transferării acestei responsabilităţi către un terţ. Certificarea unei declaraţii fiscale ar trebui să confirme, zicem noi, corectitudinea datelor declarate şi descărcarea de răspundere a celui care le-a furnizat (în speţă, contribuabilul). De asemenea, un atare proces de certificare presupune existenţa unor standarde de referinţă prin raportare, la care consultantul fiscal să poată decide dacă o anume declaraţie poate sau nu să fie certificată.
Şi nu este tot. OG nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală nu include, în categoria activităţilor care pot fi desfăşurate de către consultanţii fiscali, şi pe cea de certificare. În acest context, noi apreciem că OG nr. 47/2007 extinde abuziv aria de aplicare a consultanţei fiscale. Numai dacă ne raportăm la sensul cuvântului de consultanţă care, în definitiv, reprezintă exprimarea unei recomandări şi deja avem o problemă în a accepta „certificarea“ ca fiind o activitate de consultanţă fiscală.
Ca să înţelegm mai bine, putem face o analogie şi cu activitatea auditorilor financiari. Aceştia nu „certifică“ situaţiile financiare. Ei exprimă o opinie care poate fi, după caz:
• opinie fără rezerve
• opinie cu rezerve
• opinie defavorabilă.
În situaţii anume, auditorul poate fi chiar în imposibilitate de a exprima o opinie atunci când nu a putut obţine elemente probante suficiente şi adecvate pentru a putea să se pronunţe asupra situaţiilor financiare.
Nu doar cuvântul în sine ne deranjează, ci şi procesul ca atare. Pentru oricine se pune în pielea unui consultant fiscal, este evident că procesul de certificare presupune o analiză aprofundată a documentelor primare şi a modului de înregistrare a acestora în contabilitate, simultan cu interpretarea fiscală a acestora. Ceea ce înseamnă, fără doar şi poate, derularea unui proces de audit. Altfel, care consultant fiscal responsabil ar accepta să-şi pună semnătura şi parafa pe o declaraţie fiscală? Cu alte cuvinte, legiuitorul tocmai face cadou mediului de afaceri o nouă povară financiară pentru că, evident, un audit fiscal nu este ieftin. Cine sunt vizaţi? Toţi cei care depun declaraţii fiscale anuale, cum ar fi plătitorii de impozit pe profit şi persoanele fizice care depun o declaraţie anuală de venit.
Ce obţine ANAF astfel? În acest moment, putem spune doar ce credem noi în legătură cu asta. Credem că ANAF se bazează pe faptul că consultanţii fiscali vor fi atât de stresaţi de răspunderea pe care o au, încât vor interpreta legea fiscală atât de restrictiv, încât să-şi asume cele mai mici riscuri. În detrimentul contribuabilului, evident. Într-o asemenea situaţie, ne întrebăm ce poate face contribuabilul dacă nu este de acord cu concluziile consultantului fiscal venit să-i certifice declaraţiile? În mod normal, el ar trebui să aibă dreptul de a depune declaraţii fiscale necertificate, că doar e răspunderea lui până la urmă. Aceeaşi opţiune ar trebui să o aibă şi dacă nu are, pur şi simplu, banii pe care un consultant îi poate cere. Pe scurt, ar trebui să se revină la forma iniţială a propunerii de modificare conform căreia „declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor pot fi certificate“. Iar Parlamentul are posibilitatea de a face ca acest lucru să se şi întâmple.
«Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile legii.»
Condul de procedură fiscală, articolul 83, alineatul 5