Mâncăm plastic, sau mai bine spus, otravă pe pâine, în fiecare zi. O demonstrează un studiu alarmant, care arată efectele nocive ale microplasticelor ajunse în intestin.
Cercetări recente sugerează că oamenii consumă aproximativ cinci grame de microparticule de plastic, în fiecare săptămână, adică aproximativ greutatea unui card de credit. Microparticulele de plastic provoacă daune celulelor umane în laborator şi se ştie deja că, în cazul poluării atmosferice, particulele din aer pătrund în organism şi provoacă anual milioane de decese premature.
Microparticulele de plastic își fac loc în lanțul alimentar uman din deșeurile de ambalaje, pătrunzând în organism prin sarea de mare, fructe de mare și chiar apă potabilă, au explicat oamenii de știință de la Universitatea de Medicină din Viena, potrivit New York Post.
Aceste mici particule din plastic fac ravagii în intestin
Oamenii de știință au examinat în ultimii ani micro- și nanoplasticele în țesuturi umane. Nanoplasticele, care au o dimensiune mai mică de 0,001 mm, și microplasticele, care se întind între 0,0001 și 5 mm – au capacitatea de a modifica compoziția microbiomului intestinal, potrivit studiului publicat în revista Exposure & Health.
Practic, aceste mici particule din plastic fac ravagii în intestin. Modificările din tractul gastrointestinal provocate de plastic sunt legate de boli metabolice precum obezitatea, diabetul și bolile hepatice cronice.
Prin apa îmbuteliată introducem în corp 90.000 de particule de plastic
Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Viena au studiat impactul pe care nano- și microplasticele le au asupra organismului, descoperind cum aceste plastice minuscule ajung în țesutul nostru intestinal. Când ajung în intestin, micro particulele de plastic declanșează un răspuns imunitar și activează inflamația, cu dovezi tot mai substanțiale care sugerează că nanoplasticele „declanșează în mod specific căile chimice implicate în formarea cancerului”.
Dacă bem cantitatea de apă recomandată – de 1,5 până la 2 litri pe zi – doar prin sticlele de plastic introducem 90.000 de particule de plastic anual în corpul nostru, conform unui studiu. Dar nici apa de la robinet nu rezolvă problema: cei care au băut aceeași cantitate de apă de la robinet au ingerat aproximativ 40.000 de particule de plastic în fiecare an.
Efectele plasticului asupra sănătății „pot fi ireversibile”
Potrivit studiului, efectele plasticului asupra sănătății „pot fi ireversibile”. Cu toate acestea, autorii au recunoscut, materialele plastice sunt „de neînlocuit” în viața de zi cu zi.
Deși pare imposibil să scăpăm de ingerarea de nano- și microplastice, Lukas Kenner, unul dintre coautorii studiului, a explicat pentru Gut Health News că acest lucru este mai dăunător pentru persoanele cu boli cronice.
„Un intestin sănătos poate să prevină riscurile pentru sănătate. Dar modificările tractului gastrointestinal, cum ar fi cele prezente în bolile cronice, sau chiar stresul, ar putea spori efectele negative ale microplasticelor”, explică autorul studiului.