Niciun atac asupra vreunui stat membru nu va fi tolerat de NATO: Jens Stoltenberg: Vom reconfigura apărarea
În cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul NATO, după reuniunea miniștrilor Apărării, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice a declarat că NATO nu va tolera niciun atac asupra vreunui stat membru.
De asemenea, Jens Stoltenberg a mai spus, miercuri după-amiaza, că Alianța Atlanticului de Nord se va adapta noilor realități și că își va reconfigura apărarea colectivă.
”Tocmai am încheiat o reuniune extraordinară a miniştrilor Apărării din statele membre NATO care s-a axat pe consecinţele invaziei Rusiei în Ucraina. Am abordat susţinerea noastră pentru Ucraina şi costurile severe pe care le impunem Rusiei. De asemenea, am discutat despre activităţile NATO în sensul consolidării apărării, atât acum, cât şi în anii care urmează”, a declarat acesta de la Bruxelles.
Jens Stoltenberg: Ajutăm Ucraina să îşi susţină dreptul fundamental la autoapărare
În cadrul aceleiași declarații de presă, secretarul general al NATO a vorbit și despre situația din Ucraina și spune ”am onorat curajul poporului ucrainean şi a forţelor armate ucrainene. Statele NATO şi cele partenere au susţinut Ucraina de mulţi ani cu echipamente şi prin misiuni de instruire militară”.
”Ajutăm Ucraina să îşi susţină dreptul fundamental la autoapărare, libertatea şi democraţia printr-un volum semnificativ de echipamente militare esenţiale. Astăzi, miniştrii Apărării au stabilit să continue să ofere susţinere semnificativă Ucrainei, inclusiv cu echipamente militare, susţinere financiară şi asistenţă umanitară”, a adăugat secretarul general al NATO.
În plus, el i-a cerut președintelui Rusiei să oprească de îndată războiul, insistând că Vladimir Putin”trebuie să retragă forţele militare, acum, şi să se implice în diplomaţie, printr-o atitudine de bună-credinţă”.
NATO nu se va implica militar în conflictul din Ucraina
Tot miercuri, el a mai spus că Alianța Nord-Atlantică nu se va implica în războiul dintre Rusia și Ucraina, precizând că ”nu se pune problema mobilizării de capabilităţi aeriene sau terestre în Ucraina, aceasta este poziţia unită a aliaţilor noştri”.
”Observăm distrugeri, observăm suferinţă umană în Ucraina, dar aceste lucruri ar deveni mai grave dacă Alianţa Nord-Atlantică ar trece la acţiuni care ar genera un război total între NATO şi Rusia”, a subliniat Jens Stoltenberg.