Milioane de români primesc o veste neașteptată. Platforma Netflix testează o nouă variantă de abonare pentru România. Abonarea doar pentru smartphone și tabletă, la un preț mai mic decât variantele disponibile deja, susține paginademedia. De curând, între planurile tarifare din aplicația Netflix de pe smartphone/tabletă a apărut o nouă variantă, denumită „Mobile”.
Prețul este de 3,99 de euro, pe lună, iar vizionarea se poate face pe un singur dispozitiv (față de abonamentele standard și premium pe device-uri clasice ce permit vizionarea simultană pe mai multe ecrane), în variantă standard deffintion.
Reprezentanții Netflix au susținut că platforma testează diferite variante de abonare.
„Întotdeauna suntem în căutare de metode prin care să oferim o experiență Netflix mai plăcută și mai accesibilă. Vom testa opțiuni diferite în anumite țări unde membrii vor putea, de exemplu, să urmărească Netflix pe mobil pentru un preț mai mic și să se aboneze pentru perioade mai scurte. Acest test nu va fi văzut de toată lumea și am putea să nu implementăm niciodată aceste planuri în afara testelor”, au arătat reprezentanții Netflix.
Netflix face astfel de teste în mai multe țări în care platforma este prezentă. Spre exemplu, primele informații despre abonarea pe mobile au apărut în India. În România platforma a mai testat și abonarea pe săptămână, dar și abonamente mai scumpe.