Nicki Minaj ne-a tras țeapă

Nicki Minaj și-a anulat apariția la SAGA Festival cu puțin timp înainte de a urca pe scenă. În România, totul era pregătit. Staff-ul ei sosise deja, iar ținutele erau pregătite. Inclusiv echipa de securitate a fost convinsă că protestele vor fi pașnice.

Ar fi fost de înțeles, poate, dacă era vorba de un protest major, la festival, însă acestea vor avea loc abia astăzi, în Piața Victoriei, și nu în Băneasa, unde avea să concerteze ea.

Echipa sa a încercat să o convingă și pe artistă, dar fără succes. Asta deși banii fuseseră deja transferați în conturile ei. Suma totală a fost achitată integral în trei tranșe (prima tranșă pe 13 martie, următoarea pe 21 iunie, iar ultima pe 28 iunie), depășind un milion de euro, notează Cancan.ro.

Organizatorii au făcut pregătiri amănunțite pentru a îndeplini toate cerințele artistei. Au fost pregătite 260 de prosoape de baie proaspăt curățate și uscate, disponibile imediat la sosire, gustări picante într-o varietate largă, și un glam room special pentru vedetă, unde să se machieze, cu o temperatură perfect reglată la 24 de grade Celsius, lumină indirectă din lămpi și alte surse de lumină.

Saga festival, Sursa foto Arhiva companiei
Saga festival, Sursa foto Arhiva companiei

Cântăreața și-a anulat apariția la SAGA din motive de securitate

Duminică seară, Nicki Minaj a anunțat că nu va putea participa la concertul său sold-out de la SAGA Festival din București. Motivul invocat a fost preocupările legate de siguranță, fiind sfătuită de echipa sa de securitate să evite călătoria în România.

Organizatorii SAGA Festival au comunicat că artista și-a anulat spectacolul din motive legate de îngrijorările privind siguranța sa și a echipei sale în România. Au subliniat că decizia nu este legată de festival în sine și că este în afara controlului lor.

Aceștia au precizat, totodată, că toate biletele de duminică care nu au fost scanate vor beneficia de rambursare.

„Veşti sfâşietoare! Cu inima grea trebuie să anunţăm că Nicki Minaj tocmai şi-a anulat spectacolul din cauza îngrijorărilor pentru bunăstarea ei şi a echipei sale în România. Acest lucru nu are nimic de-a face cu SAGA şi este dincolo de puterile noastre. Vestea ne-a lăsat pe toţi devastaţi şi ştim că este o dezamăgire uriaşă pentru voi toţi, la fel cum este şi pentru noi”, au transmis oficialii festivalului.

Mai multe puteți citi aici.