Nicolae Botgros este devastat de durere după moartea soției sale. Artistul a spus categoric că nu are de gând să-şi mai refacă viaţa alături de o altă femeie. Mai mult, el a dezvăluit momentele de cumpănă prin care a trecut din clipa în care artista Lidia Bejenaru-Botgros a pierdut lupta cu o boală grea. Reamintim că, în luna iulie 2021, interpreta Lidia Bejenaru, soţia dirijorului Nicolae Botgros, a încetat din viață, la vârsta de 68 de ani. O hemoragie rezultată în urma unei operaţii de cancer de colon i-a fost fatală.
Marele dirijor din Republica Moldova este sfâșiat de durere. Chiar el a spus în repetate rânduri că nu o poate da uitării și că merge foarte des la mormântul ei. Atunci când pleacă din Chişinău, însă, îl apasă o durere nespusă pentru că n-o mai poate vizita.
„Se spune că timpul vindecă, dar la mine e invers. Cu cât trece timpul, cu atât mi-e mai greu”, a spus acesta, în urmă cu ceva vreme.
Nicolae Botgros: Stau de vorba cu ea când merg la cimitir, când sunt plecat mi-e greu
El a lăsat lucrurile din casa în care a trăit alături de Lidia, la fel cum le-a lăsat ea. Chiar și periuța ei de dinți îi amintește în fiecare dimineață de ea.
”A fost foarte greu anul asta din toate punctele de vedere, stau de vorba cu ea când merg la cimitir, când sunt plecat mi-e greu. O am alături tot timpul, va fi alături cu mine în suflet mereu. O s-o vindem cu timpul, mai sunt niște proceduri ca să pot s-o schimb. Nu mi-e greu doar acasă, mi-e greu oriunde mă duc, peste tot am fost cu ea. Aceste amintiri mă apasă dar sunt frumoase și n-aș vrea să le uit, să le port în suflet. Locuiesc singur acasă, am fost o vreme la Cornel, dar mă strădui să stau acasă că sunt legat de mai multe lucruri”, a spus celebrul dirijor la Exclusiv Vip.
Artistul a mărturisit că nu crede că-și va reface viață vreodată cu altă femeie.
Ce spune despre posibilitatea de a-și reface viața
”Nu cred că-mi voi reface viaţa, niciodată! Această pierdere și durere este prea mare. Se spune că timpul va vindeca, nu cred. Eu văd că cu cât trece timpul cu atât mi-e mai greu”, a spus Nicolae Botgros.
Trebuie spus că, în clipa în care s-a făcut un an de la decesul femeii, Nicolae Botgros a publicat un mesaj plin de tristețe pe rețelele de socializare, acolo unde el a transmis cât de greu îi e de când Lidia Bejenaru a decis să plece către cele veșnice.
„A trecut un an…fără Liduța …Nici nu știu cum sa numesc această zi, 26 iulie 2021 ora dimineții 6-15 min. când mi-a telefonat de la spitalul Repromed (spitalul unde a fost internată soția mea Lidia) și mi-au dat vestea, ca Liduța ne-a părăsit pentru totdeauna”, a scris artistul pe Facebook.