Există în cadrul populației României contemporane un curent presupus de gândire ce cuprinde idei despre o epocă de fericire înainte de 1989, atunci când statul era paternalist și oferea din belșug locuri de muncă și apartamente. Mai mult. Era ordine în țară și puteai să ieși din casă noaptea fără să-ți fie frică.
Nu sunt puțini cei ce ar vota cu fostul dictator sau revenirea la o dictatură dură. Așa se întâmplă atunci când ai prea multe și nu gândești!
Nicolae Ceaușescu sau idealizarea trecutului în raport cu prezentul presupus cenușiu
Populația nu citește sau are mereu numai fragmente de informație. Datele statistice ale statului nu sunt pe gustul maselor pentru că sunt absolut plictisitoare. Viața este scurtă și trebuie trăită din plin. Legile psihologului Gustave Le Bon se aplică perfect și în cazul poporului român, afirmația despre mulțimile care nu gândesc fiind universal valabilă. Judecătorii din perioada comunistă, chiar dacă exista o teamă de justiția oarbă și neiertătoare, aveau mult de lucru și numai în materie de litigii civile existau în anul 1980 271.348 de cauze. Era un proces la mai puțin de 100 de locuitori și situația s-a înrăutățit pentru că în 1989 s-a ajuns la 329.227. Aglomerarea oamenilor în mediul urban, în apartamente cât mai mici, a dus la o creștere a tensiunilor în familii, celulele de bază ale societății. Divorțul a devenit o modă și s-a trecut de la 46.776 de cauze la 54.130. Îmblânzirea autorităților după evenimentele din decembrie 1989 a dat curaj oamenilor și s-a ajuns la 60.403 despărțiri în 1990. Familia românească a fost menținută strâns unită numai prin măsuri coercitive.
Instanțele aveau de rezolvat și probleme de natură penală și statul comunist a eșuat în politicile de îmblânzire a cetățenilor. Dacă în anul 1980 au fost condamnate definitiv 53.020 de persoane, anul 1989 a fost marcat de 59.075 de sentințe. Ar fi fost 161 de cazuri pentru fiecare zi a anului și presa ar fi aflat de foarte multe cazuri senzaționale. Regimul a avut grijă să ascundă mizeria societății sub preșul tăcerii și metoda a dat roade din plin. Oamenii s-au plictisit să audă și să vadă mereu crime și dezastre. Au ajuns absolut normal la concluzia că Epoca de Aur a fost sub dictatură și teza este repetată și de cei care au trăit atunci. Nu pot înțelege o lume liberă și preferă lanțurile unui regim care le vindea iluzia de măreție și putere. Este ceea ce preferă masele și sunt gata să moară pentru astfel de credințe.