Luni, premierul Nicolae Ciucă a avut o reuniune la Guvern cu mai mulți miniștri pentru a găsi soliții concrete astfel încât să poată fi gestionate efectele creşterii fără precedent a preţurilor la energie şi gaze naturale.
În cadrul reuniunii de luni de la Guvern, au participat miniştrii Energiei, Virgil Popescu, Finanţelor, Adrian Câciu, Muncii, Marius Budăi, Economiei, Florin Spătaru, Antreprenoriatului, Constantin Cadariu, Mediului, Tanczos Barna, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, şi consilierul de stat George Agafiţei și evident, premierul Florin Cîțu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Executiv în cadrul discuțiilor purtate au fost analizate efectele măsurilor în vigoare şi pachetele de sprijin pentru toate categoriile de consumatori pentru perioada următoare, urmând ca măsurile avute în vedere după 1 aprilie să fie discutate marţi, într-o şedinţă a coaliţiei.
Pe de altă parte, sursa citată precizează că pentru a fi accesate măsurile deja active, beneficiarii mecanismului de plafonare şi compensare a facturilor de furnizare a energiei electrice din categoriile menţionate de Legea 259/2021 pot solicita în continuare, fiind consideraţi a fi încă în termen, recalcularea facturilor pentru furnizarea energiei electrice şi a gazelor naturale începând cu luna noiembrie 2021:
- microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, organizate potrivit legii;
- spitale publice şi private, definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unităţi de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi creşe;
- organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;
- furnizori publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin HG nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- instituţii de cultură;
- unităţi şi instituţii de învăţământ.
Ce a făcut Guvernul până acum
În comunicat se mai menționează și faptul că plățile către furnizorii de gaze şi energie electrică au fost deja demarate conform mecanismului de compensare stabilit de cadrul legal.
Sursa citată mai arată că au fost efectuate plăți de peste 5 milioane de lei și totodată, au început și decontările e către furnizorii consumatorilor casnici, fiind dispuse plăţi în valoare de 3,5 milioane lei.
“Aceste plăţi vor continua pe toată durata de implementare a măsurilor de protejare a populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale. Astfel, Ministerul Energiei a efectuat plăţi în valoare de peste 5 milioane lei furnizorilor care au livrat gaze naturale şi energie electrică pentru IMM-urile din România. Pe de altă parte, Ministerul Muncii a început, astăzi, decontările către furnizorii consumatorilor casnici, fiind dispuse plăţi în valoare de 3,5 milioane lei”, se arată în comunicat.
În ceea ce privește măsurile discutate luni, Executivul mai precizează că acestea au scopul de a asigura în continuare protecţie tuturor categoriilor de consumatori inclusiv după data de 1 aprilie și vor fi prezentate şi analizate în şedinţa de marţi a coaliţiei de guvernare.