Combaterea traficului de persoane reprezintă o prioritate pentru Guvernul României, a transmis Nicolae Ciucă.

„Vreau să mă asigur că avem o coordonare solidă de la nivelul Guvernului în acest domeniu pentru ca măsurile intersectoriale pe care le presupune adresarea acestui fenomen complex să fie implementate eficient.

Acțiunile de prevenire în comunitate sunt fundamentale, trebuie să avem timpi de intervenție rapidă în depistarea, prinderea și anchetarea traficanților, dar la fel de important este să avem în vedere o abordare integrată a fenomenului, pornind de la măsurile structurale de combatere a sărăciei”, a spus prim-ministrul.

Au fost desfășurate numeroase activități de prevenire și combatere a traficului de persoane

În contextul Planului Național de Acțiune 2021-2022 pentru implementarea Strategiei Naționale împotriva traficului de persoane – 2018-2022, a rezultat că au fost desfășurate numeroase activități de prevenire și combatere a traficului de persoane, precum și de monitorizare și evaluare a fenomenului traficului de persoane.

S-a constatat o cooperare accentuată cu societatea civilă și partenerii internaționali, în special cu Statele Unite ale Amercii, Marea Britanie și Franța, precum și o intensificare a activităților de pregătire de către personalul instituțiilor naționale responsabile, prin diferite parteneriate și proiecte.

S-a înregistrat o scădere a numărului de cazuri de trafic de persoane

Din perspectiva Parchetului General se înregistrează o scădere a numărului de cauze, echilibrată de numărul de trimiteri în judecată mai mare în 2021 și de numărul de persoane cercetate în stare de arest. Două treimi din condamnări au fost cu executare. Pedepsele rămase cu suspendare sunt atacate de procurori, iar rata de neconfirmare prin achitare este mică. În ceea ce privește cauzele de competența DIICOT, sunt puține probleme de administrare a probatoriului sau de validitate a probelor.

Directorul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a detaliat aspecte legate de analizele europene privind numărul victimelor traficului de persoane, investigații și condamnări. Răspunsul justiției penale trebuie dublat de măsuri sociale și economice, care să protejeze cetățenii români vulnerabili de riscurile exploatării.

România, prin ANITP, a susținut fervent necesitatea incriminării cererii, fapt care a condus la declanșarea unui proces de analiză a acestui subiect la nivel european, fiind avută în vedere inclusiv modificarea legislației UE în materie. De asemenea, ANITP a subliniat efortul de coordonare și colectare de date realizat pentru redactarea Raportului privind situația traficului de persoane (TIP Report) pentru Departamentul de Stat al SUA, realizat în coordonarea Cancelariei Premierului.

Intervenția Ministerului Justiției

Ministerul Justiției a informat că a susținut în permanență dialogul cu Parchetele, a derulat un proces de anonimizare a datelor victimelor în platforma ECRIS și a susținut înființarea Secției speciale de procurori dedicați anchetării cazurilor de trafic de persoane la nivelul DIICOT. De asemenea, Ministerul Justiției derulează o analiză pe marginea asistenței financiare a victimelor traficului de persoane.

ANOFM a arătat faptul că reprezintă o prioritate strategică demersurile de interoperabilitate a bazelor de date dintre diferite instituții și managementul de caz acordat victimelor traficului de persoane în căutarea unui loc de muncă care beneficiază de măsura de informare și consiliere profesională.

Cine a participat la întâlnirea de lucru de joi

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, cu secretarul de stat pe Ordine și Siguranță Publică din cadrul MAI, Bogdan Despescu, cu inspectorul general al Poliției Române, chestor principal de poliție Benone-Marian Matei, directorul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, comisar-șef de poliție Maximilian Nicolae, procurorul general al Românei, Gabriela Scutea, secretar de stat în Ministerul Justiției, Bogdan Ilea, precum și cu reprezentanții principalelor instituții implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane din România: Ministerul Afacerilor Externe, Autoritate Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și consilierul de stat care coordonează Comitetul de monitorizare a implementării Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane la nivelul Cancelariei.