„Respectarea drepturilor consumatorilor reprezintă o preocupare constantă a instituțiilor statului, fie că vorbim despre alimente de strictă necesitate, energie, servicii financiare sau oricare alt produs.
Perioada complicată pe care o traversăm, marcată de suprapunerea crizelor energetice și sanitare, precum și de efectele agresiunii militare din Ucraina, subliniază cu atât mai mult nevoia autorităților statului de a se mobiliza pentru a-și proteja cetățenii.
Controalele vor continua
Acțiunile instituțiilor responsabile, verificările și controalele au rolul de a preveni unele practici abuzive sau ilegale, în beneficiul consumatorilor, dar și al mediului privat care își desfășoară onest activitatea. Controalele începute în contextul creșterii prețurilor la carburant dovedesc acest lucru, motiv pentru care ele vor continua.
Statul român are obligația de a-și proteja cetățenii și economia, inclusiv prin măsuri care să contribuie la reașezarea pe baze sănătoase a consumului. Atitudinea orientată spre consumator, punerea pe piață a produselor de calitate la preț corect, oferirea de informații corecte și complete reprezintă factori decisivi pentru a depăși orice criză de încredere.
Iar dialogul început de Guvernul României cu mediul privat și cu societatea civilă este o premisă solidă de la care plecăm pentru a oferi stabilitate socială și economică.
Este foarte important să înțelegem că nu doar instituțiile statului sunt parte a procesului de protejare a cetățeanului, ci este nevoie de implicarea directă a dumneavoastră, a cetățenilor, informându-vă corect și semnalând instituțiilor responsabile orice abuz. Societatea civilă este un partener extrem de important al Guvernului României”, a spus, marți, premierul Nicolae Ciucă.
Se întâmplă de la 1 aprilie! Au anunțat oficial
O nouă panică a acaparat România în privința carburanţilor, iar în ultimele zile surse politice au vorbit despre plafonarea prețurilor la benzină și motorină, prin stabilirea într-un fel sau altul a unui preț care să fie undeva pe la 8 lei pentru carburanți.
Totuși, până acum, nu erau cunoscute detalii în acest sens. Luni, 14 martie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a explicat oficial ce se va întâmpla la nivel național.
Întrebat dacă confirmă o discuție cu privire la plafonarea prețurilor la carburant în România, purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că pentru moment sunt doar discuții de natură politică, însă deciziile luate vor fi anunțate în curând.
„Discuțiile la nivelul coaliţiei desigur că au o natură politică. Aici, la nivelul Executivului, anunțăm măsurile care sunt decise. De îndată ce există măsuri convenite la nivelul guvernului, vom fi primi care să le anunțe”, a explicat luni, Dan Cărbunaru.
Intră în vigoare de la 1 aprilie
De asemenea, acesta a vorbit și despre ordonanța privind prețurile din energie ce ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie, după ce măsura actuală privind prețurile la gaze și la energia termică expiră la finalul acestei luni
„Premierul României a anunțat încă de la definitivarea formei care să vină în vigoare după 1 aprilie, când, practic, actualul pachet în domeniul energiei și furnizorii de gaze naturale urmează să expire. Acest pachet este deja prezentat și a fost transmis chiar în direct de la sediul Guvernului.
Dacă vor fi elemente suplimentare legate de acest pachet, în momentul în care Guvernul va lua această decizie, vor fi prezentate și toate celălalte măsuri, în cursul, probabil, acestei săptămâni, chiar aici, în această sală”, a mai transmis acesta.