Nicolae Ciucă a făcut anunțul: Candidez!
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale, subliniind că are nevoie de aprobarea partidului. El a precizat că va vizita filialele partidului pentru a discuta despre candidatura sa. Ciucă consideră că, „în acest moment”, un proiect privind un candidat comun al PNL și PSD „nu mai poate să se deruleze”.
”Vreţi să vă dau o ştire? (…) În momentul de faţă, sigur, ar trebui să am o decizie a partidului, să am o decizie în Consiliul Naţional, dar în momentul de faţă – dacă tot aţi venit până la Washington şi suntem aici, în această vâltoare a tot ceea ce se întâmplă şi în Statele Unite şi în România – voi candida pentru că sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal, dar, înainte de toate, trebuie să obţin aprobarea partidului şi de aceea, în perioada imediat următoare, ca să nu mai lăsăm loc la discuţii, voi merge în toate filialele PNL să îmi câştig încrederea şi votul de la Partidul Naţional Liberal”, a declarat Nicole Ciucă, într-un interviu acordat postului Antena 3.
Liderul liberal este convins că PSD și PNL nu pot să aibă un candidat comun, așa cum s-a vehiculat până acum.
”În acest moment, tot acest proiect (al unui candidat comun al celor două mari partide – n. r.) nu mai poate să se deruleze. Sigur, sunt convins că avem cu toţii şi răbdarea şi înţelepciunea să asigurăm stabilitatea ţării şi să guvernăm”, a susţinut liderul liberal.
Nicolae Ciucă a cerut răbdare și înțelepciune în ceea ce privește funcționarea coaliției. Președintele PNL a afirmat că nu este afectat de „atacurile” publice la adresa sa și a recunoscut că nu urmărește multe dintre criticiile care îl vizează. În legătură cu eventualitatea ca Mircea Geoană să fie adversarul său în alegerile pentru fotoliul de la Cotroceni și în ceea ce privește posibilitatea de a intra în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Ciucă a comentat.
”Eu cred foarte mult în şansa mea, în şansa PNL, am încredere în tot ceea ce înseamnă forţa PNL, iar asta se va vedea”, a spus Nicolae Ciucă.
Întrebat ce le promite românilor în calitate de candidat la funcția supremă în stat, Nicolae Ciucă a răspuns că le promite că va munci pentru poporul român așa cum a muncit întreaga sa viață, de dimineața până când își va termina treaba.
A fost la Summit-ul NATO
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a participat la Summit-ul NATO de la Washington în calitate de șef al Senatului României. Ciucă a explicat importanța acestui eveniment și impactul său asupra relațiilor bilaterale dintre România și Statele Unite. Summit-ul NATO de la Washington la care a participat Nicolae Ciucă a fost un eveniment deosebit de important, nu doar prin caracterul său aniversar, ci și prin deciziile strategice luate.
Ciucă a subliniat rolul esențial al regiunii Mării Negre în declarația comună și garanțiile de securitate acordate acestei regiuni. Aceste decizii reflectă angajamentul NATO de a proteja statele membre și de a asigura securitatea spațiului aerian și teritorial.
Un aspect crucial discutat la summit a fost reiterarea importanței strategice a Regiunii Mării Negre. Garanțiile de securitate oferite de NATO pentru această zonă sunt esențiale pentru stabilitatea regională și pentru apărarea țărilor membre aflate pe flancul estic al alianței. România, ca parte a acestui flanc, beneficiază direct de măsurile suplimentare de supraveghere și apărare aeriană adoptate la summit.