Nicolae Ciucă a făcut anunțul serii! România dă marea lovitură! Intră banii în conturi

Sursă: Facebook, Nicolae Ciucă

Prim-ministrul Nicole Ciucă a participat, luni, la conferința ”Romania Business & Investment Roundtable”, acolo unde a declarat că România va beneficia zeci de miliarde de euro pentru investiții și proiecte de dezvoltare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

România a dat marea lovitură! 80 de miliarde de euro pentru investiții prin PNRR. Nicolae Ciucă a dat vestea

Nicolae Ciucă a salutat inițiativa grupului The Economist de a organiza în România o dezbatere cu ”asupra unei teme care preocupă comunitatea de afaceri, responsabilii politici şi guvernamentali şi întreaga societate”. Prim-ministrul mai spune că ”întrebările şi preocupările noastre comune sunt circumscrise efectelor pe care criza majoră declanşată de agresiunea rusă din Ucraina şi noul context geopolitic le vor avea pe termen scurt, mediu şi lung în planul securităţii, dar şi din perspectiva economică şi socială”.

”M-am întors de foarte puţin timp de la reuniunea şefilor de Guvern din statele membre NATO din Europa de Sud-Est, găzduită la Sofia de premierul Bulgariei, Kiril Petkov. Această reuniune a constituit o bună ocazie de a ne consulta în privinţa coordonării noastre, a eforturilor comune în gestionarea efectelor multiple generate de agresiunea rusă. Alianţa Nord-Atlantică, din care facem parte, este cea mai puternică garanţie de securitate pentru alegerea democratică a cetăţenilor noştri. Summit-ul NATO desfăşurat recent la Bruxelles, deciziile aliaţilor de a întări Flancul Estic, mesajul tranşant al partenerului transatlantic, Statele Unite ale Americii, merg în aceeaşi direcţie clară: împreună apărăm valorile democratice, cetăţenii şi economiile noastre, împreună vom depăşi cu bine această grea încercare istorică”, a afirmat Nicolae Ciucă, la conferinţa „Romania Business & Investment Roundtable”, organizată luni la Bucureşti.

De asemenea, premierul a precizat că România are parte de toate garanțiile de securitate deoarece țara noastră este membru al Alianței Nord-Atlantice.

”Ca stat membru al NATO şi al Uniunii Europene, România se bucură de toate garanţiile de securitate şi de întreaga solidaritate aliată. Cea mai puternică Alianţă politică şi militară este acum în România şi acţionează unit pentru întărirea Flancului estic. Soliditatea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, care aniversează anul acesta 25 de ani, este dovedită şi în acest context dificil, precum şi în unitatea şi coerenţa manifestate, alături de statele din Uniunea Europeană, care militează pentru deplina solidaritate cu poporul ucrainean. Sunt argumente puternice pe care vom consolida proiectul nostru comun pentru pace, democraţie aprofundată şi prosperitate pentru cetăţeni. Noul context geopolitic aduce nevoia unor adaptări rapide la aceste transformări fundamentale şi la noile şi vechile provocări ale proiectului European. Redresarea şi rezilienţa la nivel economic, coeziunea şi solidaritatea în plan social, coordonarea şi fermitatea acţiunilor guvernamentale vor reprezenta pilonii proiectului nostru comun şi izvorul unui mesaj de încredere pe care doresc să-l transmit astăzi, la Bucureşti, investitorilor care doresc să vină sau să-şi extindă afacerile în România. Guvernul României acţionează în baza unui plan de măsuri bine articulat, elaborat la scurt timp după izbucnirea agresiunii militare şi adaptat permanent la evoluţiile europene şi internaţionale. Obiectivul este protejarea cetăţenilor noştri şi a economiei româneşti, iar modelul economic are la bază consolidarea rezilienţei prin politici de creştere economică sustenabilă şi incluzivă, atingerea independenţei energetice, susţinerea investiţiilor şi reformelor, preluarea bunelor practici din gestionarea crizelor anterioare, precum pandemia COVID-19 sau criza energetică”, a declarat prim-ministrul.

România se va dezvolta datorită banilor din PNRR

Șeful Executivului a adus în discuție și Planul Național de Redresare și Reziliență, despre care spune că va ajuta țara noastră să se dezvolte. De asemenea, Nicolae Ciucă a mai spus că România va beneficia în următorii ani de 30 de miliarde de euro și că deja primele proiecte au început.

El a mai spus că țara noastră va beneficia, în total, de 80 de miliarde de euro și pentru investiții și proiecte pentru dezvoltarea țării, precizând că este ”o oportunitate unică de a recupera decalajele majore în domenii strategice. Fie că vorbim despre digitalizare şi energie, sănătate şi infrastructură, educaţie şi mediu, avem perspectiva unei dezvoltări sustenabile, care îşi va pune amprenta definitorie asupra modernizării ţării şi creşterii calităţii vieţii oamenilor”.

”Este un volum de investiţii fără precedent pentru următorii cinci ani. Mobilizarea mediului privat împreună cu capacitatea administraţiei sunt doi piloni importanţi pentru asigurarea succesului acestui plan ambiţios. Implementarea proiectelor de investiţii va fi însoţită de reformele asumate prin PNRR: reforma fiscală, a companiilor de stat, reformele din domeniile educaţie, sănătate şi pensii, politica de decarbonizare şi susţinerea dezvoltării energiei din surse regenerabile. Accelerarea procesului de transformare digitală a economiei şi societăţii româneşti în ansamblu reprezintă un pilon important în PNRR, dar şi un element fundamental în vederea implementării noului model de dezvoltare a României şi realizării convergenţei cu statele europene avansate”, a mai declarat şeful Executivului.

În plus, Nicolae Ciucă a vorbit și despre ”crearea cadrului necesar pentru tranziţia la economia şi societatea digitale, prin inovaţii şi tehnologii relevante şi competitive contribuie la obiectivul Guvernului de a implementa o nouă paradigmă fundamentată pe o dezvoltare sustenabilă socială şi economică”.

”Sectorul energetic, cu accent asupra energiei produse din surse regenerabile cu emisii scăzute de carbon, retehnologizarea şi modernizarea reţelelor de energie şi investiţii în capacităţile de stocare a energiei reprezintă, de asemenea, o oportunitate importantă. Alinierea la obiectivele Green Deal şi la Strategia Industrială Europeană oferă o serie de priorităţi cu impact pentru revitalizarea industriei româneşti şi creşterea competitivităţii produselor industriale pe piaţa europeană. În acest context, dezvoltarea lanţurilor de valoare, implementarea de tehnologii noi cu emisii scăzute de carbon precum şi tranziţia către o economie circulară sunt obiective esenţiale ce contribuie la îndeplinirea obiectivelor pe piaţa unică”, mai spune premierul.

Pachetul legislativ Fit For 55, adus în discuție

Un alt subiect adus în discuție de prim-ministrul României este pachetul legislativ Fit For 55.

”Provocările majore privind reducerea efectelor generate de schimbările climatice au nevoie de un set de soluţii adecvate, iar în contextul Pachetului legislativ Fit For 55 priorităţile economice se îndreaptă către crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea capacităţilor de energie verde, atragerea de investiţii strategice şi crearea de ecosisteme industriale inovative. Aceste direcţii sunt incluse în viziunea Guvernului de modernizare a industriei româneşti, prin integrarea digitalizării, a inovării tehnologice şi sociale, a eco-inovării şi economiei circulare. Stabilitatea economică şi susţinerea mediului de afaceri, coeziunea socială, consolidarea relaţiilor cu statele şi organizaţiile internaţionale care gândesc în termenii democraţiei şi economiei de piaţă fac parte din viziunea Guvernului României. Doresc să transmit un semnal de încredere comunităţii de business! România este o ţară sigură, ferm ataşată valorilor democratice şi angrenată într-un proces de consolidare şi dezvoltare economică! Modelul nostru economic, bazat pe rezilienţă, coeziune şi solidaritatea, precum şi determinarea de a rămâne în prima linie a procesului de transformare pe care îl implică noul proiect European, menţin România drept destinaţie favorabilă de afaceri. Mulţumesc organizatorilor pentru oportunitatea de a mă adresa comunităţii de afaceri şi personalităţilor marcante care s-au alăturat acestei dezbateri”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.