Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Executivul ar urma să aprobe o serie de decizii pentru sprijinirea mediului de afaceri din România. Mai exact, este vorba despre aprobarea unui act normativ pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.
Nicolae Ciucă a anunțat că în ședința de Guvern se vor adopta o serie de decizii pentru sprijinirea mediului de afaceri din România.
El a arătat că, astfel, se respectă prevederile programului de guvernare prin care și-a asumat ca obiectiv stimularea economică, susținerea investițiilor strategice în infrastructură, în sănătate, în educație, inovare și digitalizare, precum și reducerea decalajelor față de ţările dezvoltate, de economiile dezvoltate din Europa de Vest.
„În acest sens, vom accesa instrumentele financiare și granturile pentru sectoarele afectate și vom implementa scheme de ajutor de stat pentru investiții noi și garanții pentru credite. Vom crea cadrul legal pentru plata contractelor de finanțare în valoare de peste o jumătate de miliard de lei pentru ultimii 2.885 de beneficiari eligibili ai Măsurii II Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor.
Acesta reprezintă o schemă de sprijin destinată IMM-urilor. Acesta reprezintă o schemă de sprijin destinată IMM-urilor determinată de criza de COVID-19 inițiată în anul 2020.
Facturile totale alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru au fost în valoare de peste 3,8 miliarde de lei la care s-a adăugat, prin Legea bugetului pe anul 2022, suma de 570 de milioane de lei”, a spus premierul.
Măsurile cheie anunțate de premierul Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă a spus că s-a decis continuarea în acest an atât a programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii Start Up Nation România, cât și a programului privind măsurile pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism a căror activitate a fost efectuată în contextul pandemiei COVID-19.
„Vom adopta astăzi Ordonanța de Urgență prin care se va permite implementarea de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a programului de sprijinire a sectorului IMM, în scopul redresării și relansării economice. Astfel, se va asigura accesul întreprinderilor grav afectate de situația economică la un nou instrument de finanțare.
Totodată, prin memorandumul de azi, vom pregăti implementarea unor noi programe guvernamentale de creditare cuprinse în pachetul de stimulare economică pentru IMM-uri, precum și în vederea susținerii programelor de sprijinire a Start Up-urilor aflate în portofoliul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului. Avem în vedere următoarele programe: IMM Pro, Rural Invest, Garant Construct și Innovation. Guvernul a decis astfel să continue măsurile de sprijinire a mediului de afaceri din România, iar prin investițiile din buget și din fondurile europene ne vom asigura că economia va beneficia de resursele financiare necesare pentru dezvoltarea și crearea de noi locuri de muncă”, a mai spus Ciucă.