Prim-ministrul Nicolae Ciucă le-a promis membrilor USR că și primăriile lor vor beneficia de finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Acesta a explicat că Guvernul României își ia angajamentul „să garanteze sume minime de alocare” pentru fiecare unitate administrativ-teritorială.
Marți, 11 ianuarie, prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a asigurat pe primarii USR că, în ceea ce privește finanțarea alocată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, Guvernul României își ia angajamentul „să garanteze sume minime de alocare” pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, asigurând astfel „dezvoltarea teritorială echilibrată, indiferent de culoarea politică a conducătorilor autorităților locale.”
„Trebuie să ne asigurăm că Programul Național de Investiții Anghel Saligny va fi un instrument de finanțare complementar PNRR, astfel încât cele două resurse de dezvoltare locală să fie valorificate optim”, a spus premierul.
Fiecare regiune a țării va beneficia de investiții
Conform PNRR, fiecare comună, oraș și municipiu vor avea sume prealocate, stabilite în funcție de investiții, indiferent de partidul politic aflat la conducerea regiunii respective. Noile proiecte vor fi depuse spre finanțare digital, fiecare unitate administrativ-teritorială urmând să opteze pentru oricare dintre categoriile de investiții eligibile.
Tot marți, 11 ianuarie, Dacian Cioloș a avut o întrevedere cu Nicolae Ciolacu la Palatul Victoria. În cadrul întâlnirii, cei doi avut vorbit despre Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” și problema unor primării care nu pot accesa investiţii.
Dacian Cioloș, în dialog cu Nicolae Ciucă: Sunt primării care nu pot avea acces la fonduri publice
În urma întâlnirii despre Planul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, şeful Executivului le-a transmis că doreşte să fie criterii obiective pentru investiţiile prin program.
„Am discutat despre Planul Naţional de Investiţii Anghel Saligny, unde noi am cerut şi când am fost la guvernare criterii obiective, o prioritizare a investiţiilor pe baza unor criterii clar stabilite. Am discutat şi despre lucrul acesta. Domnul prim-ministru ne-a explicat că aceasta este intenţia dânsului şi sper să aibă şi susţinere politică la vârful coaliţiei. Să existe această abordare transparentă în felul în care banii vor fi repartizaţi şi apoi, evident, să urmărim şi investiţiile”, a declarat Dacian Cioloş, după întâlnirea cu Nicolae Ciucă.
„Sunt primării care nu pot avea acces acuma la investiţii”
De asemenea, șeful USR spune că a discutat și despre problema primăriilor care nu pot avea acces la fonduri publice, deoarece au conturile poprite.
„Am mai discutat şi de alte câteva lucruri. Sunt primării care nu pot avea acces acuma la investiţii, la fonduri publice, pentru că au conturile poprite, pentru că primari dinainte care între timp şi-au pierdut mandatul au făcut prostii, au ajuns în justiţie şi plătesc locuitorii localităţilor respective, ceea ce nu e cinstit. Am prezentat domnului prim-ministru şi această problemă”, a completat Dacian Cioloş.