Premierul Nicolae Ciucă a făcut numirea momentului! Decizia extrem de importantă a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Numirea momentului în România! Delta Dunării are un nou guvernator

Mai exact, este vorba despre numirea noului guvernator al Deltei Dunării. Luni, 1 februarie, în Monitorul Oficial a apărut decizia de numire a lui Teodosie Marinov în funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

În acelaşi timp, Atena Adriana Groza a fost revocată din această funcţie.

HG 109 – „Decizie pentru revocarea doamnei Atena Adriana Groza din funcţia de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”.

HG 110 – „Decizie pentru numirea în funcţie a domnului Teodosie Gabriel Marinov, în funcţia de Guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al ARBDD”.

Teodosie Marinov (51 de ani) este licenţiat al Facultaţii de Sociologie – Psihologie Bucureşti, cu un master în Sociologia Familiei.

Până să fie numit în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, el a ocupat funcţia de Director General la Direcţia Judeţeană de Asistenţă Sociala -Tulcea, iar în perioada 2019 – 2020 a fost subprefect al judeţului Tulcea, notează site-ul Tulcea Noastră.

Teodosie Marinov (Sursă: tulceanoastra.ro)

A fost schimbat şi preşedintele ANOFM, tot printr-o decizie a premierului

Tot luni, prim-ministrul Nicolae Ciucă a mai făcut şi o altă numire importantă, de data aceasta la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Şeful Guvernului a decis revocarea din funcţia de preşedinte al ANOFM a Mariei Mareş. Aceasta făcea parte din echipa de conducere a instituţiei din anul 2010, iar în octombrie 2020 era numită preşedinte.

În locul acesteia, a fost numit Octavian-Daniel Chelemen, în calitatea de membru al Consiliului de Administraţie şi în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al ANOFM.

Octavian-Daniel Chelemen este un sindicalist din Caracal, angajat al Consiliului Judeţean Olt, scrie G4Media.ro.

În anul 2012, Chelemen figura ca reprezentant legal al Sindicatului din Administrația Publică Olt „Consilium”, iar în 2020 figura în Comisia de Dialog Social a județului Olt ca reprezentant al Confederaței Sindicale Naționale „Meridian”.