Numirea momentului în România! Premierul Ciucă a semnat decizia. Deja a intrat în Monitorul Oficial
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a semnat decizia de numire a lui Ovidiu Alexandru Raeţchi în funcția de președinte al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență.
Ovidiu Alexandru Raeţchi îl înlocuiește pe Adrian-Cristian Bratu, cel care a cerut să fie eliberat din această funcție.
Cine este Ovidiu Alexandru Raeţchi
Potrivit ultimului CV publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Ovidiu Alexandru Raeţchi a terminat Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de “Ştiinţe politice” în anul 2002, iar în anul 2013 a absolvit Programul postuniversitar „Securitate şi bună guvernare” la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” – Colegiul Naţional de Apărare.
Acesta are două mastere, ambele obținute în anul 2019: Master „Civilizaţie ebraică”- Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti și Master “Societăţi islamice” – Facultatea de Limbi Străine, Universitatea Bucureşti.
De asemenea, are și două doctorate, unul la Facultatea de Istorie, iar celălalt la Facultatea de Științe Politice.
În ceea e privește activitatea profesională, Ovidiu Alexandru Raeţchi a fost consilier la Camera Deputaților în perioada 2002-2008. Ulterior, el a fost directorul Fundației pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (perioada 2008-2012).
În perioada 2009-2012, el a fost consilier la Senatul României, iar mai apoi a fost deputat diaspora Colegiul Orientul Mijlociu-Africa – membru al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni și al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională (perioada 2012-2016).
Din 2016, timp de patru ani, Ovidiu Alexandru Raeţchi a fost vicepreședintele Comisiei pentru Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, în timp ce a fost și deputat în Capitală.
Din 2020 și până în prezent el este președintele Destiny Park Foundation și președinte Strategic Institute for Diplomacy and Politics.
De asemenea, el a publicat mai multe cărți și articole științifice și nu este străin nici de articolele de presă.