Numiri pe bandă rulantă în Guvern
Premierul Nicolae Ciucă a numit noi secretari de stat la Ministerul Afacerilor Interne, la Ministerul Culturii şi cel al Antreprenoriatului şi Turismului. Așadar, potrivit deciziilor publicate în Monitorul Oficial, Aneta Matei a fost numită secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, înlocuindu-l pe Gabriel Marius Mureșean, după ce acesta a fost eliberat din funcție printr-o altă decizie a șefului Executivului.
Diana-Ștefana Baciuna a fost numită secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, înlocuindu-l pe Liviu Brătescu, după ce acesta a fost eliberat la cerere.
De asemenea, prim-ministrul Nicolae Ciucă a semnat decizia de numire a lui Florin-Sergiu Dobrescu în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.
Nicolae Ciucă face prăpăd în Guvern
În urmă cu o săptămână, prim-ministrul a demis nu mai puțin de șapte prefecți și subprefecți, iar în locul lor au fost numite alte persoane. Pe lista celor demiși se află Nechifor Dan, prefect Botoșani, Gâfu Cristian, prefect Caraș-Severin, Emilia Paraschivescu, prefect Teleorman, Sebastian Fârtat, prefect Vâlcea și Bodnar Attila Iosif, subprefect Caraș-Severin.
În locul lor au fost numiți Cornilă Sorin, prefect Botoșani, Ioan Dragomir, prefect Caraș-Severin, Epure Haralambie, prefect Teleorman, Mihai Oprea, prefect Vâlcea, Gâfu Cristian, subprefect Caraș-Severin, Muntean Alin Cozma, subprefect Caraș-Severin și Crina Fiorela, subprefect Maramureș.
Adeline Dan şi Irina-Dumitriţa Solomon au fost numite în funcţii de secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, prin decizii ale premierului Nicolae Ciucă.
Deciziile au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial.
Irinei-Dumitriţa Solomon a ocupat anterior, din noiembrie 2021, funcţia de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, din care a fost eliberată printr-un decret semnat miercuri de preşedintele Klaus Iohannis.
Amintim că, fostul procuror militar Nelu Ciobanu a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei, printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.
Tot prin decizii ale premierului, Constantin Ştefan a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei, iar Ákos Derzsi a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la acelaşi minister.
De asemenea, şeful Executivului l-a numit pe Marius-Ilie Stanciu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi l-a eliberat pe Mihnea-Claudiu Drumea din funcţia de secretar de stat în cadrul acestui minister.