Numirea momentului în Guvern! Decizia a fost semnată de premierul Nicolae Ciucă
Este vorba despre Mădălin Voicu. Acesta a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii, printr-o decizie semnată de premierul Nicolae Ciucă. Decizia a fost publicată joi, 6 ianuarie, în Monitorul Oficial.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mădălin-Ştefan Voicu se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii”, este scris în documentul semnat de premierul Nicolae Ciucă.
Numirea făcută anterior de Nicolae Ciucă
Amintim că premierul Nicolae Ciucă a numit un nou secretar de stat la Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, decizie publicată miercuri în Monitorul Oficial. Până acum atribuțiile îi reveneau lui Mihai Șerban, care a fost desemnat de fostul premier Florin Cîțu.
Gheorghe-Florin Cârciu a fost numit în funcţia de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Decizia de numire, semnată de premierul Nicolae Ciucă, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului, odată cu această numire încetează aplicabilitatea prevederilor Deciziei prim-ministrului nr. 477/2021 prin care Mihai Şerban, director general, exercita atribuţiile secretarului de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni ‘până la numirea conducătorului structurii, în condiţiile legii. Acesta fusese desemnat pe 20 septembrie 2021 de fostul premier Florin Cîţu.
Eliberarea din funcţii a unor prefecţi şi subprefecţi
Anterior, Guvernul a aprobat mai multe hotărâri care vizează eliberarea din funcţii a unor prefecţi şi subprefecţi şi noi numiri în funcţii de prefecţi în judeţe precum Ilfov, Bacău, Dolj, Iaşi şi altele.
Prefectul judeţului Bacău, Tudoriţa Lungu, cel al judeţului Dolj, Nicuşor Roşca, prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, cel al judeţului Ilfov, Daniel Tudorel Zamfir au fost eliberaţi, miercuri din funcţii prin Hotărâri de Guvern. De asemenea, Executivul a aprobat eliberarea din funcţia a subprefectului de Dolj, Adrian Flavius Sirop a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.