Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, este alături de românii care au fost afectați de inundațiile recente din Galați. Acesta, dar și alți liberali, au mers la fața locului pentru a-i ajuta pe oameni.
Nicolae Ciucă, alături de românii afectați de inundații
Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va ajunge luni, 16 septembrie, la Vaslui. În urmă cu o zi, liderul liberalilor a fost la Galați.
Liderul liberal și miniștrii din PNL s-au îndreptat către zonele afectate de inundațiile recente.
Drept urmare, ministrul Educației, Ligia Deca, va vizita, luni, unități de învățământ din zonele afectate de inundații în județul Galați. Alături de ea se va afla și secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion. Cei doi vor evalua nevoia de sprijin, astfel încât procesul educativ să poată fi reluat cât mai curând.
Ligia Deca și Sorin Ion au efectuat, la ora 11, o vizită la Școala Gimnazială Nr. 1 Slobozia Conachi.
Amintim că inundațiile au pus pe pauză activitatea din cadrul a 41 de unități de învățământ din județul Galați.
Peste 2.000 de persoane au probleme cu electricitatea
Tot la Galați se află și ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acesta a mers în localitatea Pechea, pentru a evalua situația avariilor și a coordona acțiunile de remediere.
Ministrul a purtat deja discuții cu echipele tehnice de la centrul de Distribuție Energie Electrică România (DEER) și cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) privind mutarea unor stâlpi de medie tensiune.
În momentul de față, doar 2.232 de consumatori rămân fără alimentare, ceea ce constituie sub 10% din numărul total al celor afectați de inundații.
În ultimele două zile, mai mult de 25.000 de gospodării au suferit din cauza întreruperii furnizării energiei electrice. Totuși, datorită eforturilor constante ale echipelor tehnice, s-au restabilit peste 90% din alimentări.
A fost instalată tabăra pentru sinistrați de ISU Brăila
Astăzi, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, continuă să fie prezent în localitățile lovite de inundații.
Până acum, ministrul a coordonat acțiunile de gestionare a situației provocate de inundații în localitățile Slobozia Conachi, Cuza Vodă și Pechea.
Tabăra pentru sinistrați, gestionată de ISU Brăila, a fost amplasată în Slobozia Conachi. Tabăra dispune de 30 de corturi, fiecare dotat cu 200 de paturi, saci de dormit și instalații de încălzire funcționale.
În plus, au fost instalate dușuri, băi și bucătării mobile pentru a oferi condiții adecvate persoanelor afectate de inundații. Ministrul a inspectat și funcționarea Centrului logistic destinat primirii ajutoarelor.
Astăzi, ministrul Mediului, Mircea Fechet, continuă să fie prezent în localitățile din Galați afectate de inundații.
Ministrul a verificat prezența specialiștilor de la Apele Române, precum și a celor de la Administrațiile Bazinale de Apă Prut-Bârlad și Siret, asigurându-se că aceștia sunt activi pe teren și lucrează pentru atenuarea efectelor inundațiilor.
Echipele de intervenție ale administrațiilor sunt angajate în mod constant în acțiuni.
Nicolae Ciucă, mesaj de condoleanțe pentru cei care și-au pierdut viața
De asemenea, într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul prim-ministru al României a transmis condoleanțe familiilor îndoliate.
Acesta a spus că a mers în Galați pentru a vedea la fața locului care este situația și ce măsuri pot fi luate. Liderul liberal îi asigură pe oameni că nu vor fi lăsați singuri în fața acestei nenorociri.
”Cuvintele nu pot descrie durerea celor care și-au pierdut, în inundațiile devastatoare, persoane dragi, bunurile și tot ce au clădit de-a lungul vieții. Transmit condoleanțe familiilor îndoliate și sunt alături de toți cei care trec prin aceste clipe grele.
Sunt printre oameni zilele acestea – atât în tabăra de sinistrați de la Slobozia Conachi, dar și în localitatea Berești, Galați, pentru a vedea la fața locului care este situația și ce măsuri pot fi luate. Le-am ascultat oamenilor durerea și le-am promis că nu vor fi lăsați singuri în fața acestei nenorociri.
Atât ministrul de Interne, cât și ministrul Mediului au fost în aceste zile în localitățile grav afectate de inundații și au coordonat răspunsul autorităților. Iar astăzi vor fi în județul Galați și ministra Educației și ministrul Energiei. Nu îi vom lăsa singuri. Vom rămâne alături de ei până când aceste comunități vor reveni la viața de dinainte și până când oamenii se vor simți din nou în siguranță”, spune Nicolae Ciucă.