Nicolae Ciucă nu se teme de AUR la alegeri: Nu intrăm în competiţie să ieşim pe locul doi

Nicolae Ciuca

SURSA FOTO: Dreamstime

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a făcut vineri, în urma întâlnirii PNL de la Sinaia, declarații despre potențialul partidului pe care îl conduce în cadrul alegerilor din 2024.

Nicolae Ciucă și PNL participă la alegeri pentru a câștiga

Nicolae Ciucă, lider PNL, a precizat vineri, la Sinaia, că intră în competiția alegerilor pentru a le câștiga. El a spus și că nu se teme de absolut nimic, nici măcar de AUR. „Nu mă tem de absolut nimic. Am mai spus o dată de ce mă tem”, a spus el.

El a fost întrebat despre posibilitatea ca partidul său să iasă pe locul trei, după PSD și AUR. La această ipoteză, susținută de sondajele de opinie, fostul premier oferit un răspuns ferm: participă la alegeri pentru a le câștiga.

„Dincolo de a ne fi asumat să angajăm anul electoral 2024 de sine stătător, ne-am asumat să câştigăm alegerile. Nu intrăm în competiţie pentru a ţinti alt obiectiv decât a câştiga alegerile.

Fiecare dintre cei din PNL ştiu foarte bine că atunci când declanşezi o competiţie politică şi nu numai, indiferent de competiţie, te duci să câştigi, nu să ieşi pe locul doi”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Declarații de la Sinaia despre migrația primarilor către PSD

Liderul PNL a abordat și tema migrației primarilor PNL către PSD, el a precizat că „sunt absolut inacceptabile” aceste mișcări. Cu toate acestea, a replicat, în glumă: „Măcar să fie ca în fotbal, să se facă într-o perioadă de transferuri, nu așa, pe toată durata campionatului”.

Acest comentariu vine după ce numeroși primari liberali au anunțat că vor candida în 2024 din partea PSD.

„Nu s-a plâns nimeni în această ședință. A fost o ședință în care am analizat și parte din aceste reacții în interiorul coaliției au determinat și decizia de astăzi. PNL, nu vreau să pornesc de la exemplul personal, dar am intrat în această coaliție pe o linie cât se poate de responsabilă, de onestă, de respect.

La fel vom face și de aici înainte, dar când vine vorba despre astfel de tranferuri… Măcar să fie ca în fotbal, să se facă într-o perioadă de transferuri, nu așa, pe toată durata campionatului. Sunt absolut inacceptabile”, a completat Ciucă.

Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu a condamnat și el comportamentul politic al PSD-ului, care se laudă cu „furtul” de primari.

El spune că „în această Coaliție PNL a fost partidul corect. Niciodată într-o alianță de genul asta nu s-a pomenit ca unul din parteneri să îi fure primarii celuilalt și să se mai și laude cu asta”, a spus Motreanu.