Premierul Nicolae Ciucă a spus duminică seară, că România va folosi din toamnă gaz lichefiat din SUA, ca alternativă la gazul din Rusia.
„În toamna acestui an, cel mai târziu la finele acestui an. Vă pot spune că premierul Greciei și cel al Bulgariei săptămânal au discuții pentru acest interconector. Este nu numai pentru noi, ci este vorba despre proiectele viitoare și importanța lui în circuitul gazelor, atât pe coridorul vertical, cât și pe coridorul pe care noi deja l-am realizat prin infrastructura BRUA, care poate să ducă gaz în centrul și estul Europei.”, a spus Nicolae Ciucă, la Digi24.
Când va extrage România gaze din Marea Neagră?
Despre momentul când România va putea extrage gaze din Marea Neagră, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că legea offshore urmează să intre în Parlament, şi a precizat că „nu este vorba de mai mult de o lună, maxim două.”
Totodată, premierul a confirmat că discuţiile, la acest moment, pe legea offshore, sunt cu 60% din venituri către statul român, 40% către celelalte părţi: „Este win-win. (..) Cifrele sunt cele pe care le-aţi spus dumneavoastră.”, a adăugat el.
„Cei care trebuie să fie mulţumiţi sunt cei care susţin şi argumentează proiectul, nu mă pricep la energie şi nu pot să spun dacă este nevoie să fiu eu mulţumit. Trebuie să fie o lege care să asigure trecerea la exploatarea gazelor, iar România să fie beneficiarulul acestui proiect.”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.
Prețul gazelor naturale crește în toată Europa
Gazele naturale din Europa au ajuns la un nou maxim vineri, pentru a treia zi consecutiv, după sancțiunile internaționale impuse Rusiei. Chiar dacă acestea nu vizează direct industria de petrol și gaze a Rusiei, efectele se pot vedea la burse. Prețul gazului la bursa din Europa a atins un record istoric, vineri, pentru a treia zi consecutiv, ajungând la aproape de 2.400 de dolari pentru 1.000 mc în tranzacțiile de astăzi, potrivit datelor de la bursa ICE din Londra, transmite agenția rusă TASS.
Prețul contractelor futures pentru luna aprilie pe hub-ul TTF din Olanda a crescut la 2.391,6 dolari pentru 1.000 mc, sau 212 euro pe MWh (pe baza cursului actual de schimb euro/dolar, prețurile ICE sunt exprimate în euro pe MWh).
În general, prețul gazelor a crescut cu peste 31% de la începutul tranzacțiilor. Precedentul record al prețului gazelor naturale a fost doborât cu o zi înainte. Atunci prețul creștea la 2.279 de dolari pe mia de metri cubi, adică 198,56 euro pe MWh.
Creșterea cotațiilor la gaze naturale vine în contextul în care SUA, UE, Marea Britanie și o serie de alte țări au anunțat impunerea de sancțiuni împotriva mai multor entități juridice și persoane fizice din Rusia, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat, la 24 februarie, o operațiune militară specială în Ucraina, ca răspuns la un apel de ajutor din partea liderilor republicilor din Donbas.