Nicolae Ciucă, anunțul zilei în plin razboi. România e direct vizată

Sursă: Inquam Photos / George Călin

Războiul din Ucraina a surprins întreg globul, însă de această dată a existat o mobilizare fără precedent, în special din partea României. Premierul Nicolae Ciucă anunță ce măsuri s-au luat, dar și cum a fost privită țara noastră de întreg globul în urma invaziei ruse din Ucraina.

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre războiul din Ucraina, dar și despre efectele pe care acesta le are asupra României, dar și asupra întregii planete. Șeful Executivului susține că mișcare făcută de Moscova a fost una nejustificată și ilegală, care a afectat milioane de persoane și a cauzat distrugeri în masă.

În ceea ce privește efectele secundare, după criza generată de pandemia de coronavirus, Europa este acum afectată de noi crize, precum cea economică sau cea a refugiaților.

„Avem o serie întreagă de oportunități pe care nu trebuie să le pierdem. Nu trebuie să mai trăim acele momente de a deplânge precaritatea istorică. Războiul a revenit în prim planul istoriei Europei, iar dreptul internațional a fost pus între paranteze odată cu agresiunea declanșată de către Rusia pentru invadarea Ucrainei, absolut nejustificat și ilegal.

O agresiune inacceptabilă, soldată cu suferințe enorme, cu valuri de refugiați care au depășit 2,5 milioane de persoane, cu distrugeri de locuințe, spitale, maternități, grădinițe și școli. Toate aceste grozăvii ale războiului le regăsim la Mariupol, Harkov sau Kiev, adevărate crime de război, care caracterizează această acțiune a Rusiei împotriva democrației, împotriva Occidentului, și de ce nu, împotriva lumii.

Crizele declanșate de războiul din Ucraina

România, alături de Europa și de lumea întreagă se confrunta la data declanșării conflagrației cu pandemia și efectele ecconomice ale acesteia. Li s-a adăugat criza energetică globală, deloc ruptă de actualul război declanșat la 24 februarie.

Peste toate acestea s-a adăugat utilizarea instrumentului militar pe scară largă de către Rusia, criza refugiaților și perspectiva unei crize economice și rupturi de globalizare, odată cu măsurile de izolare impuse Rusiei și Belarusului”, a spus acesta.

Pe de altă parte, Nicolae Ciucă spune că spre deosebire de criza refugiaților din 2015, de această dată, lucrurile au fost altfel. Premierul țării anunță că populația României s-a implicat activ, iar valul de refugiați a fost gestionat cât de bine s-a putut.

„Spre deosebire de momentul din 2015, când un milion de migranți din orientul mijlociu au venit în Europa, criza actuală a refugiaților ucraineni a demonstrat un comportament opus, solidar și imbatabil. Și în România, oamenii obișnuiți s-au alăturat organizațiilor nonguvernamentale pentru a sprijini și pentru a ajuta și a-i transporta pe cei aflați la nevoie.

România a strălucit

România a avut jumătate de milion de refugiați pe teritoriul ei. Mai adăugăm și alți refugiați ai altor state prinși în războiul din Ucraina și care au traversat țara și care au avut nevoie de ajutor pentru a ajunge în statele de origine. România a acordat sprijin tuturor”, a adăugat el.

Nicolae Ciucă susține că toate eforturile României au fost recunoscute la nivel mondial, acesta subliniind faptul că România. areușit să strălucească și trebuie să demonstreze în continuare că poate face acest lucru.

„A fost un moment în care România a fost recunoscută de către toți liderii lumii. Am avut discuții, am avut întâlniri, am avut convorbir telefonice cu toți prim miniștrii care au fost nevoiți să ia măsuri pentru a-și repatria cetățenii. A fost un moment în care România a strălucit și pornind de la acest moment, cred că este nevoie să demonstrăm în continuare că putem să strălucim”, a mai spus premierul.