Premierul Nicolae Ciucă a mai spus că a discutat cu prim-ministrul polonez aspectele legate de modul în care exportul de cereale şi alte produse din Ucraina au afectat atât producătorii agricoli din România și Polonia, cât şi din celelalte ţări de graniţă cu Ucraina.
Nicolae Ciucă: Să evităm această speculă prin care preţurile de dumping au afectat fermierii, producătorii agricoli din ţara noastră
”Suntem împreună angajaţi într-un demers în care să discutăm cu Comisia Europeană care vor trebui să fie mecanismele de a instrumentaliza trasabilitatea exporturilor din Ucraina şi destinaţia finală, astfel încât să evităm această speculă prin care preţurile de dumping au afectat fermierii, producătorii agricoli din ţara noastră.
Ultimul domeniu la care fac referire este cel al industriei IT&C şi tehnologie. Sigur, adăugăm şi inteligenţa artificială. Am văzut foarte clar că există un apetit din partea companiilor mari în domeniu pentru a se folosi de capacitatea, de inteligenţa românilor şi polonezilor pentru dezvoltările în acest sector.
Uitându-ne la cifre, putem să constatăm cu uşurinţă că procentul pe care industria IT&C l-a adus la bugetul de stat este unul consistent, dar totodată este unul cu potenţial şi cu valoare adăugată foarte mare. Aceasta trebuie să reprezinte pentru noi un obiectiv şi să ne ridice nivelul de ambiţie la nivelul capacităţii celor care lucrează în acest domeniu”, a precizat Nicolae Ciucă în discurs.
Primul subiect dezbătut de Nicolae Ciucă a făcut referire la colaborarea regională cu Polonia în cadrul Iniţiativei Celor Trei Mări, care a creat un cadru prin care România şi Polonia au reuşit să se manifeste activ. ”În continuare, cele două bănci de comerţ exterior din România şi Polonia sunt deja implicate în asigurarea financiară pentru proiectele din această iniţiativă. În septembrie urmează să aibă loc la Bucureşti forumul acestei Iniţiative”, a adăugat Ciucă.
Nicolae Ciucă este de părere că Guvernul României face tot ce este posibil pentru a alinia componenta de reforme cu componenta de investiții
”În acest moment suntem ţara care a reuşit să depună şi să obţină finanţarea pe cererea de plată numărul unu şi, cu puţin timp în urmă, erau 11 ţări din Uniunea Europeană care depuseseră cererea de plată numărul unu”, a spus premierul Ciucă despre PNRR.
Acesta mai menționează că suntem printre puținele țări care au depus cererea de plată numărul doi.
”Săptămâna aceasta avem reprezentanţi ai comisiei care vin la Bucureşti şi finalizăm clarificările astfel încât să putem să primim aprobarea şi finanţarea pe cererea de plată numărul doi. Totodată, lucrăm la îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor pentru cererea de plată numărul trei”, a adăugat Ciucă.
Un alt obiectiv al Guvernului este aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică: ,, România deja a făcut paşi importanți”
”România deja a făcut paşi importanţi în această direcţie. Suntem într-o coordonare deplină cu staff-ul tehnic al OCDE şi există o complementaritate între reformele care sunt cuprinse în PNRR şi reformele pe care trebuie să le facem în procesul nostru de aderare la OCDE. Ca atare, angajamentul guvernamental este îndreptat, tocmai ca împreună cu mediul de afaceri, la nivelul măsurilor luate de către fiecare minister de linie, de guvern în ansamblu, să facem în aşa fel încât să facilităm şi să acordăm mediului de afaceri tot ceea ce este prevăzut în programele de reforme şi în standardele de la OCDE, astfel încât să putem să ne îndeplinim obiectivul”, a afirmat premierul.
După părerea lui Nicolae Ciucă, ”România este în măsură să-şi dezvolte domeniul energetic nu numai din perspectiva de a deveni independenţi din acest punct de vedere, ci şi din perspectiva de a fi în măsură să asigurăm energie pentru cei care nu au”.